Un alt pas firesc în creșterea îmbunătățirii siguranței cetățenilor și a turiștilor în Municipiul Sibiu, după ce azi am hotărât în Consiliul Local organizarea de către Crucea Roșie Sibiu de cursuri de prim ajutor pentru angajații școlilor din Sibiu, este amplasarea unor Defibrilatoare Automate Externe în punctele cele mai aglomerate de pe raza municipiului sau în locurile până la care timpul de parcurs al ambulanței este mare, aici în primul rând mă gândesc la stațiunea Păltinș.
Foto: Diana Mureșan facebook
Defibrilarea precoce este cel mai important factor al supraviețuirii în cazul unui adult aflat în Stop Cardio Respirator.
Defibrilatoarele automate sunt destinate utilizării de către oricare cetățean, inclusiv de către cei care nu fac parte din sistemul sanitar, pentru a veni în ajutorul unei persoane aflate în stop cardiac, fiind proiectate astfel încât să fie ușor de folosit si să prevină orice eroare de utilizare.
Rata de supraviețuire a pacienților în stop cardio respirator scade cu 10% cu fiecare minut care trece fără defibrilare. După 12 minute de la debut, rata supraviețuirii este foarte mica (2%).
Am vorbit despre această inițiativă de amplasare a unor Defibrilatoare Automate Externe în Municipiul Sibiu în cadrul ședinței de azi a Consiliului Local și i-am invitat și pe ceilalți consilieri locali să se alăture acestei ințiative, contribuind cu idei pentru locurile de amplasare și alte sugestii care pot crește succesul acestui proiect.
În lunile viitoare îl vom depune și sper că va găsi susținere la toate grupările politice din Consiliul Local Sibiu.