Participanţii la „Atelierele de dezvoltare prin actorie” au încheiat cu succes primul modul de activităţi şi au sus-ţinut prima reprezentanţie. Primul modul de activităţi din cadrul Atelierelor de dezvoltare personală prin actorie s-a încheiat săptămâna trecută prin susţinerea momentelor de spectacol de către participanţi. Susţinuţi din culise de îndrumătorul lor, actorul Lucian Dragotă, aceştia au oferit celor prezenţi un spectacol plin de emoţie, bucurie şi umor.
Momente de neuitat
Mici şi mari, toţi copiii au dat dovada talentului şi implicării lor interpretând personaje cunoscute ale pieselor lui Caragiale şi recitând poezii din creaţia lirică a poeţilor români Ion Minulescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu şi Mircea Micu. Părinţii şi susţinătorii, deopotrivă amuzaţi şi entuziasmaţi, au ţinut pumnii strânşi participanţilor şi, astfel, totul a mers ca pe roate.
Ateliere gratuite
Atelierele s-au desfăşurat gratuit, pe parcursul a şase luni de zile, participanţii fiind împărţiţi în trei grupe de lucru – copii, adolescenţi şi adulţi. Cu ajutorul exerciţiilor şi tehnicilor specifice artei actorului, participanţii
avut prilejul de a-şi depăşi emoţiile şi de a-şi dezvolta capacitatea de relaţionare şi competenţele de comunicare. Pe parcursul derulării activităţilor, s-a urmărit manifestarea individuală şi relaţionarea în grup a tuturor
participanţilor la ateliere.
Al doilea modul al „Atelierelor de dezvoltarea personală prin actorie” va cuprinde exersarea tehnicii vorbirii, a memoriei şi a capacităţii de concentrare, dar şi a expresivităţii gestuale, prin intermediul interpretării unor texte din opera marelui dramaturg englez William Shakespeare. Activităţile se vor desfăşura săptămânal, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu (sediul nou), în perioada noiembrie 2021 – aprilie 2022, cu respectarea tuturor reglementărilor impuse de contextul epidemiologic actual.