Polițiștii nu au cruțat nici în weekendul ce a trecut șoferii prinși pe picior greșit.
Noaptea trecută, în afara localității Daia, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un bărbat din Iacobeni, în vârstă de 22 ani. În urma verificărilor s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Ieri, în jurul orei 00.15, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe str. Cetății. Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 35 de ani, din municipiul Sibiu, a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce șoferul a fost însoțit la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot ieri, în jurul orei 00.45, în localitatea Șelimbăr, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe str. Pictor Nicolae Brana. Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 38 de ani, localnic, a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a refuzat deplasarea la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, condiții în care polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de la prelevarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ieri la ora 19.50, pe raza localității Biertan, polițiștii au oprit pentru control un motociclu condus pe str. T. Vladimirescu de către un minor în vârstă de 16 de ani, localnic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Un alt minor aflat la volanul unui motociclu a fost depistat ieri în jurul orei 17.15 pe raza orașului Cisnădie. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe str. Uzinei de către un tânăr în vârstă de 17 de ani, localnic. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Sâmbătă, în jurul orei 14.50, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Cârțișora s-a produs o tamponare între 2 autovehicule, existând suspiciunea că unul dintre conducătorii auto se află sub influneța băuturilor alcoolice. Polițiștii rutieri au testat alcoolscopic ambii conducători auto, iar în cazul unuia dintre ei, un localnic în vârstă de 68 de ani, valoarea indicată a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce șoferul a fost însoțit la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Vineri, în jurul orei 19.20, pe raza localității Agârbiciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe str. Calea Morii de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, localnic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.