O noapte de foc pentru pompierii sibieni, care au fost nevoiți să intervină la patru incendii izbucnite în diferite localități ale județului. Trei case au luat foc din cauza coșurilor de fum neprotejate, iar un autoturism a fost distrus de un scurtcircuit electric.
Incendiile au izbucnit în patru locații: la o anexă gospodărească din localitatea Veștem, la o anexă gospodărească din localitatea Șaroș pe Târnave, la acoperișul unei case din orașul Cisnădie și la un incendiu de autoturism în localitatea Hamba.
Din fericire, în niciunul dintre aceste situații de urgență, nu au fost victime.
În cazul incendiului la o anexă gospodărească din Veștem, acesta se manifesta generalizat. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. A ars pe o suprafață de 20 mp și materialele lemnoase depozitate în interior. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de coșul de fum neprotejat termic.
Incendiul la o anexă gospodărească din Șaroș pe Târnave se manifesta la acoperișul anexei cu posibilitatea de extindere și la acoperișul casei. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. A ars anexa gospodărească pe o suprafață de aproximativ 40 mp și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de coșul de fum neprotejat termic.
Incendiul izbucnit la acoperișul unei case de pe strada Țesătorilor din orașul Cisnădie se manifesta la hornul casei și în apropierea acestuia pe o suprafață de 4 mp. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o cisternă cu apă și un echipaj SMURD. A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 10 mp și o suprafață de aproximativ 7 mp dintr-o cameră de locuit. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de coșul de fum neprotejat termic.
În ce privește incendiul de autoturism în Hamba, și acesta se manifesta generalizat. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.