AFC Hermannstadt a reușit să obțină al doilea punct în deplasările efectuate până acum în acest sezon.
În confruntarea de aseară, una care a încheiat runda cu numărul 12 din Liga I, fotbaliștii trimiși în teren de către antrenorul secund Eugen Beza au reușit o remiză albă, 0-0, cu cei de la Astra Giurgiu, echipă care în sezonul trecut a reușit să joace în play-off și în finala Cupei României.
Primul 11 trimis în teren a fost următorul: Cristiano – Tătar, Viera, Luchin, Opruț – Dâlbea, Pires, Petrescu, Caiado, Cordea – Yazalde. Pe parcursul partidei, au intrat și Jo Santos, Bușu și italianul Persano pe final de meci.
„După aspectul jocului, au fost momente când am arătat că puteam mai mult. Important este că am respectat planul tactic și am creat densitate în zona centrală. Am jucat cu o echipă cu jucători de o mare valoare individuală. I-am anihilat destul de bine și asta pentru că i-am studiat atent în ultimele zile. Cea mai mare realizare e că am redat jucătorilor noștri sentimentul că se pot sacrifica pentru echipă. Cred că venirea domnului Neagoe va avea un impact constructiv asupra echipei noastre. Este un antrenor valoros și sunt convins că ne va da încredere”, a declarat Eugen Beza.
Statisticile indică faptul că Hermannstadt a avut 54% posesia mingii în cele 90 de minute, 6 ocazii de gol și 3 șuturi pe poartă. De asemenea, fundașul central Srgian Luchin a fost desemnat omul meciului de către specialiștii televiziunilor de sport.
În etapa următoare, AFC Hermannstadt va întâlni pe teren propriu pe FC Voluntari.