Deszăpezirea drumurilor naționale din județul Sibiu s-a împotmolit înainte de a începe! Licitația este suspendată

Direcțiile regionale de drumuri și poduri au ca misiune verificarea stării utilajelor de deszăpezire întrucât vor trebui să intervină, în caz de nevoie, pe loturile pentru care încă nu au fost semnate acorduri-cadru, respectiv 19 sectoare de drumuri naționale și șapte secțiuni de autostradă, a declarat, ieri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor.

Cătălin HOMOR

Cătălin HOMOR

„Le-am cerut tuturor să fie pregătiți, să se conformeze programului operativ stabilit. La această dată, cu toate că mai avem pe stoc 100.000 de tone de sare, am reluat procedura de achiziție publică și cred că vom avea mai mulți ofertanți astfel încât să putem încheia contractul și la iarnă să nu avem probleme. Direcțiile regionale au ca misiune verificarea stării utilajelor de deszăpezire pentru ca, acolo unde nu sunt încă semnate acorduri-cadru și situația o impune, să se poată interveni cu promptitudine. Săptămâna viitoare voi avea cu toți colegii din țară prima videoconferință și am așteptarea ca toate direcțiile regionale să fie organizate cu utilaje, materiale și personal deservent”, a spus Homor, citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, pe DRDP Cluj încheierea acordurilor-cadru pentru activitatea de deszăpezire pe fiecare direcție regională a fost realizată pe toate cele 11 loturi, la DRDP Brașov procedura a fost suspendată, urmând a se relua, pentru Lot 2 — SDN Miercurea Ciuc, Lot 3 — SDN Tg. Mureș și Lot 5 — SDN Sibiu, la DRDP Iași au fost depuse contestații pentru Lot 3 — SDN Bârlad și Lot 6 — SDN Galați, la DRDP Timișoara, Lot 1 — SDN Arad, Lot 6 — Autostrada A1 (Cunța — Ilia), Lot 7 — Autostrada A1 (Ilia — Remetea Mare) se află în perioada legală de așteptare pentru încheierea acordurilor-cadru, la DRDP Craiova toate cele cinci loturi sunt în perioada legală de așteptare pentru încheiere acordurilor-cadru, la DRDP Constanța toate cele șapte loturi se află în situație similară, în timp ce la DRDP București, pentru patru loturi s-au încheiat acordurile, la Lot 8 — Autostrada A1 (București — Pitești) s-a depus o contestație la CNSC, dispunându-se reevaluarea ofertei contestatoare, în timp ce pentru Lot 2 — SDN București Sud, Lot 5 — SDN Târgoviște, Lot 6 — SDN Ploiești, Lot 9 — Autostrada A2 (București — Lehliu), Lot 10 — Autostrada A3 (București — Ploiești) procedura a fost anulată.

Pentru restul sectoarelor de drumuri naționale, semnarea acordurilor-cadru pentru activitatea de deszăpezire a fost finalizată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*