Despre ce au discutat consulul Germaniei la Sibiu și prefectul Mircea Crețu?

Astăzi, 7 iulie a.c., a avut loc vizita Excelenței Sale, domnul Hans-Erich Tischler, Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, fiind prima întrevedere cu prefectul Mircea Crețu de la preluarea mandatului.

 

Vizita de curtoazie s-a făcut în noul context creat de pandemia de COVID -19 și a măsurilor de protecție care se impun, mizând pe o serie de similitudini între cele două țări și multiple posibilități de cooperare, cu atât mai mult că în județ există o importantă prezență germană.

Printre temele discutate s-a avut în vedere extinderea relațiilor economice, precum și identificarea de oportunități noi. Acest deziderat poate fi atins și prin extinderea dialogului cu membrii Clubului Economic German.

Excelența Sa domnul Hans-Erich Tischle, și-a arătat gratitudinea pentru primirea ospitalieră, prezentând evenimentele culturale pe care intenționează să le organizeze în județ, în următorul an, EUROLANDIA și o expoziție comună a Muzeului Național Brukenthal cu Muzeul de Artă din Augsburg. Acesta  a enumerat și acțiuni derulate în perioada anterioară, precum implicarea în Târgul de Cariere. Am convingerea că va exista o bună colaborare în special în domeniul economic. Am convenit ca un prim pas să fie o întrevedere cu membrii Clubului Economic German, urmată de un dialog comun cu membrii Clubului Economic Francez. Întrevederi cu consulii onorifici de la Sibiu sau care au în arondare județul Sibiu ar putea fi un factor de identificare a noi deziderate. Aceste întâlniri vor avea drept obiectiv stabilirea în comun a unor priorități de acțiune viitoare”, spune Mircea Crețu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*