Handbal Club Sibiu joacă, duminică, 4 martie, începând cu ora 17.00, în etapa cu numărul XIII a Diviziei A la handbal masculin, împotriva echipei Universitatea Craiova.
Meciul se anunță foarte disputat, ținând cont că Handbal Club Sibiu se situează pe poziția a 4-a în clasament, iar Universitatea Craiova pe locul 5, cele două echipe fiind despărțite doar de un punct.
Echipa sibiană a pierdut meciul din etapa precedentă în deplasare cu HCM Sighișoara, scor 28 – 24, în timp ce oltenii vin după un succes categoric pe teren propriu, scor 36 – 22, cu CSU Poli Timișoara.
La această partidă vor lipsi din echipa locală doi titulari, Gabriel Șofronici și Paul Giurgiu, ambii accidentați.
Accesul se face pe bază de bilet în valoare de 5 lei, care se poate achiziționa cu o jumătate de oră înaintea începerii jocului, de la intrarea în Sala Transilvania.
Cosmin PAL