Deputatul FDGR Ovidiu Ganț DEMISIONEAZĂ!

Deputatul minorității germane și-a anunțat, astăzi, demisia din funcţia de vicelider al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

„Urmare a adoptării de către guvern ieri seara a ordonanţelor de urgenţă pe tema justiţiei am demisionat din funcţia de vicelider al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru că eu nu pot gira sub nicio formă asemenea acţiuni. Menţionez totodată că voi vota în Parlament împotriva oricărui proiect de lege sau iniţiativă legislativă din domeniul justiţiei care nu are avizul favorabil din partea CSM“, a declarat Ovidiu Ganţ.

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) și-a exprimat dezacordul şi revolta faţă de modul netransparent în care a fost adoptată ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale. Totodată, formațiunea respinge dezincriminarea abuzului în serviciu în varianta propusă de guvern. „FDGR consideră că orice modificare a legislaţiei necesită în prealabil o analiză reală a argumentelor pro şi contra unor modificări cât şi a unei dezbateri solide. În acest sens consideră că avizul CSM ar fi fost obligatoriu şi lipsa lui reprezintă un viciu grav în adoptarea acestor acte normative. Modul de a acţiona a Guvernului Grindeanu nu corespunde unei democraţii dintr-o ţară membră a Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat remis de Consiliul Director al FDGR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*