Demonstrație spectaculoasă a polițiștilor sibieni, în fața elevilor de la Școala 18

În preambulul manifestărilor dedicate Zilei Poliției Române, din data de 25 martie, polițiștii sibieni s-au întâlnit astăzi cu elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr. 18 din Sibiu pentru promovarea meseriei de polițist.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în colaborare cu organizația profesională Corpul Teritorial Sibiu – Corpul Național al Polițiștilor și polițiștii din cadrul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu le-au prezentat copiilor tainele muncii de polițist, le-au demostrat cum intervin în situații deosebite și le-au reamintit ce comportament să adopte pentru a nu deveni victime sau autori ai unor fapte ce îi pot pune pe ei sau pe alții în pericol.

„Elevii din cadrul unității de învățământ au aflat că fiecare structură de poliție a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu are un rol important în asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în protejarea vieții și a drepturilor persoanei, a proprietății, precum și în prevenirea și combaterea faptelor antisociale“, a menționat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*