Delta Dunării, Londra Stansted, Varna sau Burgas! Destinații noi la Aeroportul Cluj?

Directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj (AIAIC), David Ciceo, a vorbit despre posibilele noi destinații ale aeroportului clujean.

În prezent, de pe AIAIC, călătorii pot ajunge în 22 de țări, având acces la peste 45 de destinații. În condițiile în care conducerea se așteaptă la peste 2,9 milioane de pasageri până la finalului anului, având o creștere de circa 5% – peste media europeană – David Ciceo are ambiții mari și dezvăluie discuțiile purtate cu alți directori de aeroporturi pentru a crea conexiuni directe pentru ardeleni.

După ce, în ianuarie 2019, RyanAir lansa prima rută din Cluj-Napoca, al cincilea său aeroport din România, cu un serviciu către Londra Southend, se pare că irlandezii vor reveni în 2020, cu o cursă spre Londra Stansted, din luna aprilie. De asemenea, Bulgaria și sud-estul țării sunt alte destinații interesante, călătorii având astfel posibilitatea unui acces facil la litoralul bulgăresc sau la Delta Dunării.

„Suntem în discuții cu noi destinații, noi companii, vom face întâlniri și cu agențiile de turism în privința zborurilor charter. Dacă nu reușim în 2020, cel puțin în 2021 vom avea un zbor direct Cluj-Varna sau Cluj-Burgas. Am avut întâlniri și cu directorul Aeroportului Tulcea (n.red. Stoian Vâlcu), pe viitor considerăm că ar putea fi o destinație turistică de vară interesantă pentru clujeni, este destul de dificil să ajungi acolo din Transilvania”, a precizat David Ciceo, la un post de radio local.

Directorul general al Aeroportului Cluj a precizat că AIAIC are rezultate „foarte bune”, așteptându-se la un profit de 4 milioane de euro. Deși termenul pentru atingerea pragului de 7 milioane de pasageri a fost fixat pentru anul 2030, acest obiectiv ar putea fi atins mult mai devreme, admite Ciceo, având în vedere investițiile în îmbunătățirea confortului și siguranței pasagerilor, dar și buna colaborare cu evenimentele găzduite de Cluj – UNTOLD, Electric Castle, TIFF –, respectiv, în lumina ultimelor performanțe ale CFR-ului, cu echipele sportive.


Raymond FÜSTÖS

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*