Primarul Astrid Fodor a primit astăzi, la sediul Primăriei Sibiu, o delegație militară mixtă româno-americană, formată din specialiști în Afaceri Civile din Statele Unite ale Americii (US Civil Affairs) și specialiști în cooperare civil-militară (CIMIC) de la Batalionul 1 CIMIC al Statului Major al Forțelor Terestre.
Vizita face parte din activitățile planificate pentru militarii americani și cei români care desfășoară în perioada 8-22 iulie un exercițiu multinațional numit Saber Guardian 2017 (SG17). Întâlnirea cu primarul Astrid Fodor a avut ca scop informarea și documentarea cu privire la activitatea instituțiilor implicate, dar și promovarea parteneriatului româno – american.
Militarii americani au subliniat că doresc să transmită sibienilor și românilor în general că alianța NATO este în beneficiul și pentru cetățenii statelor membre și că armatele României și SUA acționează ca o echipă în acest scop.
În cadrul acestei acțiuni, joi, 13 iulie, între orele 10 și 14, în parcarea Sălii Transilvania, va avea loc o expoziție de tehnică militară aflată în dotarea Armatei Române și a Armatei SUA. Sibienii sunt invitați să viziteze expoziția și să interacționeze cu militarii prezenți în Sibiu. Vor fi expuse vehicule de luptă și transportoare blindate din dotarea forțelor armate SUA de tip Stryker, Humvee, Buffallo, NBCRV și din dotarea Forțelor Terestre Române vehicule blindate tip Piranha și TAB (transportor amfibiu blindat).
Exercițiul multinațional Saber Guardian 2017 (SG17) este planificat de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA din Europa (USEUCOM) și condus de Forțele Armate ale SUA din Europa (USAREUR). Exercițiul se desfășoară în perioada 8 – 22 iulie, fiind organizat anual începând din 2013 până în prezent, prin rotație, pe teritoriile naționale ale Bulgariei, României și Ungariei.