Astăzi, la Consiliul Judetean Sibiu, Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu a avut plăcerea de a primi vizita dlui Volker-Gerd Westphal, Secretar de Stat în Ministerul de Finanțe și Afaceri Europene al Landului Brandenburg și coleg în cadrul Comitetului European al Regiunilor și a dnei Wiebke Oeser, Consul al Republicii Federale Germania la Sibiu.
Din delegație au făcut parte și reprezentanți ai unor instituții importante, precum și reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
Întâlnirea s-a desfășurat în contextul parteneriatului de peste 20 de ani dintre Landul Brandenburg și Regiunea Centru, un exemplu solid de cooperare europeană bazată pe încredere și obiective comune.
„Am discutat despre noi direcții de colaborare în domeniul dezvoltării regionale, cu scopul de a sprijini implementarea valorile și obiectivele europene ale politicii de coeziune.
Mulțumim oaspeților pentru dialogul deschis și pentru interesul constant față de Regiunea Centru și Județul Sibiu. Credem cu tărie că acest parteneriat european va continua să aducă rezultate concrete și beneficii pentru comunitățile noastre”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.













