Defecțiunea dispozitivului de umflare a airbagului produs de Takata a mai făcut o victimă

Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din Statele Unite (NHTSA) a confirmat, ieri, cel de-al unsprezecelea deces produs în această țară ca urmare a unei defecțiuni a dispozitivului de umflare a airbagului produs de Takata, informează Reuters, preluată de Agerpres. Compania niponă are o fabrică și la Sibiu.Cel puțin 16 decese au fost înregistrate până acum din cauza defectului constatat la sistemul de airbag, dintre care cinci în Malaezia. Aceste probleme au cauzat rechemarea a aproape 100 de milioane de mașini echipate cu acest dispozitiv produs de Takata și utilizat de aproape 20 de producători de autovehicule.

NHTSA a anunțat că cel mai recent caz este cel al unei femei în vârstă de 50 de ani, care a decedat în urma unui accident produs la 30 septembrie în California. Aceasta se afla într-o mașină Honda Civic produsă în 2001, care a fost rechemată în 2008, dar al cărui sistem airbag nu a fost reparat niciodată. Honda a declarat, într-un comunicat emis ieri, că peste 20 de notificări de rechemare au fost transmise în aproape opt ani către proprietarii autovehiculului implicat în accidentul mortal din California. Victima a fost identificată drept Delia Robles, din Corona, California. Aceasta a decedat la spital, după accidentul petrecut la o intersecție din Riverside.

Nouă dintre cele 11 victime ale incidentelor mortale din Statele Unite provocate de sistemele de airbag defecte produse de Takata s-au aflat în autovehicule Honda Acura produse în 2001-2003. În luna iunie, NHTSA a clasificat aceste modele ca având risc crescut și a atenționat proprietarii să nu le mai utilizeze până la efectuarea reparațiilor.

Purtătorul de cuvânt al Takata, Jared Levy, a declarat că ”tragedia subliniază importanța înlocuirii acelor dispozitive de umflare a airbagului rechemate de producătorii auto”.

takata

Până la această dată, producătorii auto au reparat circa 11,4 milioane de airbaguri în Statele Unite — însă peste 20 de milioane nu au trecut încă prin acest proces și sunt încă vulnerabile.

Airbagurile defecte sunt acționate cu forță prea mare la momentul impactului, ceea ce produce desprinderea unor fragmente metalice și proiectarea acestora în interiorul mașinii.

Takata caută un investitor pentru a acoperi cheltuielile determinate de datoriile provocate de cea mai mare rechemare în service de pe piața auto.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*