În contextul pandemiei COVID, cetățenii s-au prezentat cu întârziere la ghișee pentru înregistrarea nou-născuților, depășind termenul legal de 30 de zile calendaristice. Astfel, s-a produs un decalaj în activitatea Serviciului Stare Civilă, crescând numărul de înregistrări tardive ale nou-născuților.
Pentru a evita aglomerația și pentru ca cetățenii să poată înregistra nou-născuții la termen, Serviciul Stare Civilă a extins începând din 21.01.2021 calendarul de programare online a nou-născuților.
Dacă până acum se puteau realiza pe programul de pe sibiu.ro un număr de 48 de programări online pe săptămână, de la data menționată se vor putea realiza 84 de programări pe săptămână.
Calendarul pentru programări online se prelungește după cum urmează:
- luni-miercuri, între orele 9-12
- joi între orele 11-14
- vineri între orele 9-11.
Serviciul Stare Civilă va menține și înregistrarea nașterilor în sistem clasic, cu prezentarea directă la ghișeu fără o programare online, programul restrângându-se la următoarele perioade:
- luni-miercuri, între orele 12:00-13:30
- joi, între orele – 14:00-15:30.
Această decizie a fost motivată și de faptul că s-a constatat că marea majoritate a sibienilor (aproximativ 80%) aleg să se programeze online și foarte puțini se prezintă direct la ghișeu, fără programare.
Având în vedere măsurile descrise mai sus pentru eficientizarea activității, Serviciul Stare Civilă subliniază importanța respectării termenului legal de înregistrare a nașterilor – 30 de zile. În caz contrar, dacă se depășește acest termen, înregistrarea nașterii se va realiza printr-o procedură administrativă mai complexă, ce presupune un termen mai lung de soluționare a cererii, necesitând avizul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu și aprobarea Primarului Municipiului Sibiu.
Câteva date despre natalitatea în Sibiu în ultimii ani:
AN | Număr de nașteri înregistrate de
Serviciul Stare Civilă |
2017 | 4.034 |
2018 | 4.177 |
2019 | 4.198 |
2020 | 3.777 |