Debut spectaculos de stagiune la Filarmonică

Filarmonica de Stat Sibiu deschide noua stagiune muzicală, 2016-2017, cu un concert simfonic prezentat publicului în două seri consecutive, joi 13 şi vineri 14 octombrie 2016 la Sala Thalia din Sibiu.

sayaka_shoji_kishin_shinoyama-1Pe scenă, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, va urca dirijorul Gabriel Bebeşelea şi solista Sayaka Shoji din Japonia. Evenimentul are în program „Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 35”  de P. I. Ceaikovski şi Suita „Tablouri dintr-o expoziţie” de M. Mussorgsky.

Violonistă renumită

Sayaka Shoji este laureata celor mai importante concursuri de vioară din lume, obținând Premiul I, la Concursul „Paganini”, în 1999 , fiind cel mai tânăr şi totodată singurul artist japonez care a câştigat acest premiu și „Mainichi Art Award”, în ianuarie 2016. Tânăra violonistă trăiește în Europa din 1998 şi posedă un instrument Recamier Stradivarius din 1729.

În stagiunea actuală violonista va debuta alături de Singapore Symphony Orchestra, Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia și Iceland Symphony Orchestra. Turnee de concerte o vor purta în Japonia, cu Orchestra Teatrului Mariinsky (dirijor Valery Gergiev) și împreună cu mentorul său – Yuri Termikanov și cu St. Petersburg Philharmonic Orchestra – în Japonia, Mexic, Rusia, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Franța, Italia și SUA. În 2012 a înregistrat alături de Temirkanov Concertele pentru vioară de Prokofiev pentru Deutsche Grammophon. În continuare, violonista va pregăti prima audiție a Concertului nr. 2 (Metamorphosen) de Krzysztof Penderecki, împreună cu însuși compozitorul.

Bilete şi acces

Biletele pentru acest eveniment se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, Sala Thalia şi în seara spectacolului, la intrarea în sală. Preţul unui bilet este de 20 şi 30 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Evenimentul organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*