Debut cu victorie! CSU Sibiu – FC Argeș Pitești 90-87 (42-35)

„Vulturii“ le-au alinat fanilor dorul de baschet. Și nu oricum, cu o victorie în fața unei echipe cu pretenții la podium. CSU Sibiu a învins FC Argeș Pitești 90-87 (12-14, 30-21, 18-23, 30-29), în această seară, în Sala Transilvania, în primul meci din actuala stagiune a Ligii Naționale de baschet masculin.

(Dan GREAVU)

foto: facebook/BC CSU Sibiu

Miguel Angel Hoyo a început cu Blumbergs, Dragoste, Manchon, Walton și Ozkan. O echipă aproape nouă față de sezonul trecut, doar Mirel Dragoste regăsindu-se și în garnitura actuală.

CSU Sibiu a început modest, „departe de nivelul pe care ni-l dorim“, după cum simțea Hoyo înaintea partidei. Elevii săi au marcat doar 12 puncte în primul sfert, pe care l-au cedat la o posesie. Ai noștri au punctat totuși la „impresia artistică“, fiind cei care au deschis scorul. Altfel, a fost un prim sfert echilibrat, în care echipele au alternat la conducere.

În cea de-a doua perioadă, sibienii au revenit în forță. Au preluat conducerea (17-14), au punctat din toate pozițiile și au crescut diferența pe tabelă la 10 puncte, 42-32 cu 10 secunde înainte de pauză, Dragan Zekovic reușind totuși să reducă cu o triplă pe ultimul atac piteștean, 42-35. Sibienii au marcat în acest sfert nu mai puțin de 30 de puncte!

După pauză, piteștenii au redus la 42-39 și au încercat să se apere mai bine decât în sfertul precedent. Toate eforturile lor au fost în zadar, sibienii reușind să se păstreze la cârma jocului și refăcând cele 10 puncte diferență, 54-44 după 5 minute de la reluare. În scurt timp, tabela indica 58-47, cea mai mare distanță între cele 2 echipe din întreaga partidă. Până la intrarea în ultimul sfert, oaspeții au recuperat însă din nou, după un fault tehnic la Miguel Hoyo, prea aprins la marginea terenului, și apoi un fault nesportiv. Tabela s-a strâns la 60-58, astfel că finalul se anunța incandescent.

În minutul 31 și 51 de secunde, s-a făcut 61-62, dar CSU s-a ținut bine și a revenit la conducere, fără să izbutească însă și desprinderea decisivă. Cu mai puțin de 4 minute înainte de final, echipa sibiană conducea cu 84-75, cele 9 puncte fiind însă aproape spulberate chiar în ultimele secunde. Meciul a devenit pe muchie de cuțit cu doar 6 secunde înainte de final, la 89-87. Am avut însă atacul, am gestionat perfect, iar Blumbergs, al doilea marcator al echipei sibiene, a închis tabela la 90-87. A fost un nou sfert cu 30 de puncte sibiene!

Cheia succesului sibienilor în acest meci a fost aruncarea de la distanță, procentajul de reușită depășind 50 la sută. „Vulturii“ au trimis în coș 13 din cele 25 de aruncări de-a lungul meciului, spre satisfacția fanilor prezenți la meci, fiecare reușită fiind salutată cu urale.

„Sunt fericit. Victoriile sunt importante, mai ales în primul meci. Sunt cu adevărat fericit pentru băieți. Au muncit din greu. Am luptat de la început până la final să facem un joc bun și apreciez suportul fanilor. Ne-au ajutat în momentele dificile”, a declarat Miguel Hoyo, antrenorul CSU Sibiu, la finalul meciului susținut pe terenul Sălii Transilvania.

CSU Sibiu: Manchon Crespo 25 puncte, 3 recuperări, 8 pase decisive, Blumbergs 24 pct, 9 recuperări și 2 pase decisive, Reid Walton 10 pct, 6 recuperări, Ionescu 10 pct., 3 pase decisive, 2 recuperări, Cagan Ozkan 7 pct., 3 pase decisive, Dragoste 6 pct, 3 recuperări, 2 pase decisive, Barro 4 pct., 4 recuperări, Dordevic 4 pct, 1 recuperare

Liga Națională de baschet masculin se desfășoară începând din acest an într-un format nou. Cele 18 echipe participante sunt împărțite în două conferințe. Echipa noastră face parte din Conferința A, alături de U-BT Cluj-Napoca, SCM U Craiova, FC Argeș Basketball, CS Rapid București, CSM Miercurea Ciuc, CSM Petrolul Ploiești, CSM Târgu Mureș, CSM Târgu Jiu. Primele cinci echipe la finalul jocurilor tur-retur vor continua lupta pentru play-off, în timp ce ultimele patru clasate vor merge în play-out.

În etapa următoare, CSU Sibiu va juca sâmbătă 8 octombrie, în deplasare, la CSM VSKC Miercurea Ciuc.

DECLARAȚII după meci:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*