Debut cu 5 medalii, la Campionatul European de Karate WUKF

Sportivii de la Ippon Mediaș au debutat ieri cu succes la Campionatul European de Karate WUKF, competiție programată, în perioada 22-26 octombrie, în capitala Letoniei, Riga. O primă zi cu 5 medalii (2 de argint și 3 de bronz) pentru karatiștii medieșeni, la Kata Wado Ryu. La cadeți 14-15 ani, Dragoș DIACONESCU a cucerit medalia de argint, iar Tudor CHISĂLIȚĂ pe cea de bronz,în vreme ce poziția a 4-a i-a revenit lui Luca BĂCILĂ. Andreea DANCU a cucerit medalia de argint la cadete 14-15 ani, ⁠iar Diana DOBRIN (cadete 16-17 ani) și ⁠Taria NAGY (junioare 18-20 ani) au intrat în posesia medaliilor de bronz.

Dragoș DIACONESCU a cucerit medalia de argint, iar Tudor CHISĂLIȚĂ pe cea de bronz, la cadeți 14-15 ani (foto: facebook/Ippon Mediaș)

Tot la kata individual cadete 14-15 ani, în cadrul căreia Andreea DANCU a cucerit medalia de argint, colegele sale de la Ippon Mediaș s-au clasat astfel: Karla LUPU (locul 4), Maria BRĂTEANU (locul 5), iar Eszme ARMENEAN (14 ani) a încheiat pe locul 6.
Tot la kata individual cadete 16-17 ani, în cadrul căreia Diana DOBRIN a cucerit medalia de bronz, medieșencele Bianca POPESCU, Ioana TRUȚĂ și Ștefania COMAN s-au clasat, în ordine, pe locurile 4, 5 și respectiv 6.

România s-a instalat pe locul secund după prima zi a competiției (din 21 de participante), cu 35 de medalii cucerite, între care 8 de aur, 14 de argint și 13 de bronz. 

Reamintim, 21 de sportivi de la Clubul Ippon reprezintă Mediașul și România la Campionatul European de Karate WUKF. Obiectivul karatiștilor medieșeni la Riga este să își apere titlurile obținute la ediția anterioară desfășurată în Polonia.
 
 
Anul trecut, sportivii de la Clubul Ippon Mediaș au avut un bilanț excepțional la Campionatele Europene de Karate WUFK. Aceștia au reușit să câștige nu mai puțin de 33 de medalii, cu 15 titluri de campioni europeni, 7 la individual și 8 la echipe. Participarea sportivilor Campionatul European de Karate WUKF din Letonia este cofinanțată de către Primăria Municipiului Mediaș.