Dealul Gușteriței poate deveni o atracție turistică printr-un proiect cu fonduri europene

Municipalitatea a făcut primii pași concreți pentru o investiție de amploare care va transforma dealurile Gușteriței într-un nou obiectiv pentru sport și petrecerea timpului liber.

Primăria Sibiu a alcătuit un prim concept al proiectului, cel care va sta la baza contractării elaborării documentației pentru studii și proiectare. De asemenea, s-a depus deja la ADR Centru o cerere de finanțare din fonduri europene a serviciilor de asistență tehnică pentru acest proiect, în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, aceasta aflându-se în prezent în evaluare.

“Continuăm crearea de obiective pentru agrement și sport pentru că, pe lângă investiții în infrastructură, educație și sănătate, și acestea sunt importante pentru calitatea vieții locuitorilor. Zona este frecventată de sibieni, dar nu la potențialul pe care îl are. Prin acest proiect va deveni un obiectiv de ecoturism, un loc în care sibienii pot petrece timpul alături de familie și prieteni, făcând sport sau bucurându-se de activități în natură. De asemenea, acest proiect se înscrie în demersurile noastre de a adăuga Sibiului un nou element de atracție turistică, creând infrastructura pentru petrecerea timpului liber care pune în valoare cadrul natural și cultural al orașului”, a anunțat primarul Astrid Fodor.

Primăria propune următoarele amenajări, care vor fi analizate din punct de vedere al fezabilității în etapa elaborării studiilor tehnice:

Ø  marcarea a două trasee de ciclotursim și drumeție și anume un traseu cu grad de dificultate scăzută, amenajat pe o lungime de 3-4 km și un al doilea cu grad mediu de dificultate, amenajat pe aproape 15 km, cu câteva zone intermediare de popas. Acest ultim traseu va conecta Sibiul cu rețeaua pentru cicloturism și drumeții din Colinele Transilvaniei (Podișul Hârtibaciului, în zona Sibiu – Sighișoara – jud. Brașov), urmând văile sau vechile drumuri de căruţe ce legau satele în Evul Mediu. Astfel, aceste trasee vor alcătui un obiectiv de ecoturism care va fi amenajat cu respectarea și punerea în valoare a cadrului natural

Ø  un roller coaster de tip montan care va avea traseul cu plecare din vârful Dealului Gușteriței, urmând configurația terenului până la piciorul dealului.

Ø  o pârtie de ski cu suprafață artificială pentru începători, un obiectiv de recreere pe tot parcursul anului, care ar crea posibilitatea antrenamentelor de ski, indiferent de anotimp.

Ø  un parc de joacă tematic cu instalații educative și distractive în care copii vor învăța în mod non-formal; parte din acest parc va fi o tiroliană cu grade diferite de dificultate.

Ø  amenajarea proximității turnului amplasat în Dealul Gușteriței, lângă cruce, prin crearea unei terase panoramice în acest punct de belvedere cunoscut al Sibiului. Accesul se va face și prin intermediul unor scări care pornesc din strada Viilor și, eventual, printr-un funicular de mici dimensiuni.

Sibienii vor fi implicați direct în amenajarea acestui obiectiv. În primă fază, Primăria Sibiu va lansa un concurs prin care acest obiectiv să primească o denumire dată tocmai de cei care se vor bucura de el.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*