Anul acesta, pe data de 15 ianuarie 2025, se împlinesc 175 de ani de la nașterea marelui poet român, Mihai Eminescu. Ziua de 15 ianuarie a fost stabilită prin lege și zi a Culturii Naționale, în scopul promovării culturii, artei și efortului academic. Vorbind despre cultură și efort academic, gândul meu se îndreaptă în această zi, cu recunoștință, către unul dintre ”șlefuitorii” minților strălucite ale tinerilor din România, în domeniul Fizicii/Astrofizicii: prof. univ. dr. Mihail Sandu din Călimănești-Vâlcea.
(Ion Talpoș)
Neobosit cercetător în domeniu, ne-a oferit recent, nouă, unui grup restrâns de foști elevi ai Liceului Economic Călimănești, promoția 1972-1976, prilejul de a purta un dialog, de a-i cunoaște preocupările actuale, efortul și realizările domniei sale în pregătirea tinerilor români selectați pentru a participa în loturile olimpice, la competiții naționale și internaționale în domeniile Fizică și Astrofizică. Alături de Aron Jinaru și Tiberiu Zamfir, l-am ”colindat” pe domnul profesor în preajma Crăciunului anului recent încheiat. Așa cum ne așteptam, l-am găsit așezat la masa de lucru. Ne-a primit cu multă bunăvoință, am depănat amintiri, am răsfoit o serie de cărți recent publicate sub semnătura dumnealui. Printre altele, ne-a mărturisit:
„Sunt în activitate profesională permanentă, cu responsabilități oficiale, naționale și internaționale. Spun asta de fiecare dată, oricui, pentru că asta fac de fapt, acum. Dacă mi-ați cere să-i dau un nume anului 2024, din punctul meu de vedere, gândindu-mă la implicarea mea în evenimentele de până acum, eu îi zic „Anul Internațional al Științelor pentru Juniori, în România”. Adică, de ce zic Internațional? Pentru că a fost un an cu evenimente în țară și internaționale, legate de juniori. De Științe, pentru că există un astfel de eveniment internațional care se numește Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, eveniment înființat în anul 2004 în Indonezia. Acolo a avut loc prima Olimpiadă căreia indonezienii i-au spus „Prima Olimpiadă Internațională de Științe pentru Juniori”. În sfera acestei denumiri, ar trebui să vedem ce s-a întâmplat în România. A avut loc Olimpiada județeană de Științe pentru Juniori, Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, Pregătirea Lotului lărgit și selecția Lotului restrâns, în perspectiva Olimpiadei Naționale și a avut loc Olimpiada Internațională, propriu zisă. Este, din punctul meu de vedere, o sferă destul de cuprinzătoare”
Pentru completarea spuselor domnului profesor, aș vrea să redau, sintetic, câteva detalii legate de evenimentele acestui an la care domnia sa a avut contribuții remarcabile:
În zilele 2-12 decembrie 2024, în România, la București, s-a desfășurat evenimentul olimpic:
INTERNATIONAL JUNIOR SCIENCE OLYMPIAD-2024, Edition XXI
Numărul participanților la eveniment, aproximativ 600: elevi, lideri și observatori din 60 de țări, precum și profesori corectori din București. România fost reprezentată de două echipe, fiecare echipă fiind formată din 6 elevi. În final, toți cei 12 elevi români au obținut:
– 2 medalii de aur;
– 5 medalii de argint;
– 5 medalii de bronz;
În desfășurarea IJSO-2024, au existat trei teste, fiecare dintre acestea cuprinzîmd probleme de Fizică, Chimie, Biologie, și anume:
– Testul 1 – GRID PROBLEMS (10 Grile Fizică, 10 Grile Chimie, 10 Grile Biologie);
– Testul 2 -THEORETICAL PROBLEMS (1 Problemă Fizică, 1 Problemă Chimie, 1 Problemă Biologie);
– Testul 3 – EXPERIMENTAL PROBLEMS (1 Problemă exp. Fizică, 1 Problemă exp. Chimie, 1 Problemă exp. Biologie).
Problemele pentru aceste teste au fost propuse de membrii Comitetului Științific Local nominalizați de Ministerul Educației. Aceste probleme au fost prezentate, în preziua fiecărui test, mai întâi în fața liderilor de specialitate (Fizică, Chimie, Biologie), discutate, analizate și apoi aprobate pentru a constitui problemele fiecărui test! Profesorul Mihail Sandu a făcut parte din Comitetul Științific Local, Secțiunea Fizică. Toate problemele propuse de acesta, au fost acceptate! Cele 3 teste s-au desfășurat la:
– Testul 1-la Colegiul Național „Tudor Vianu”- București;
– Testul 2-la Universitatea Politehnică-București;
– Testul 3-la Universitatea Politehnică-București;
Pentru ca România să fie reprezentată la acest eveniment, s-au desfășurat:
- OLIMPIADA JUDEȚEANĂ DE ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI, în cadrul căreia prof. Mihail Sandu a propus Problema teoretică de Fizică;
- OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI, desfășurată în Județul Vâlcea, la Rm. Vâlcea, la Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, acolo unde prof. Mihail Sandu a propus Problema teoretică și Problema experimentală, pe baza cărora a fost selectat Lotul lărgit, în perspectiva IJSO-2024.
După cum am aflat „pentru Proba experimentală de la ONȘJ desfășurată la Rm. Vâlcea, toate cheltuielile pentru dispozitivele experimentale necesare au fost făcute numai de prof. Mihail Sandu, fără niciun ajutor financiar din partea autorităților județene (Inspectorat Școlar Județean, Consiliu Județean), responsabile pentru astfel de evenimente! Pentru toate cheltuielile efectuate, domnul prof. Mihail Sandu are documente justificative (facturi și chitanțe). După cum ne-a mărturisit „Nimeni nu a fost interesat de așa ceva, nimeni nu a spus nici măcar ˂mulțumesc> ! Este trist, dar este adevărat!”
- SELECȚIA LOTULUI RESTRÂNS, desfășurată la București, pentru participarea României la IJSO-2024, acolo unde prof. Mihail Sandu a propus problemele de Fizică pentru toate cele 3 Teste de selecție: Testul 1-10 probleme grilă (Fizică); Testul 2 – o problem (Fizică); Testul 3 – problemă experimentală (Fizică).
Pentru toți participanții la toate aceste evenimente olimpice, cât și pentru Inspectoratele Școlare Județene din România, prof. Mihail Ssndu a dăruit cărțile sale cu Probleme de Fizică, acestea constituind propunerile sale pentru toate evenimentele olimpice dedicate Științelor pentru Juniori în România, atât în intervalul 2004-2023, cât și în anul 2024.
Aceste cărți sunt:
- „ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI în ROMÂNIA, 2004-2023, PROBLEMELE MELE DE FIZICĂ”, 200 exemplare;
- „SCIENCE FOR JUNIORS in ROMANIA, 2004-2023, MY PROBLEMS OF PHYSICS”, 600 exemplare;
- „ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI ÎN ROMÂNIA-2024, PROBLEMELE MELE DE FIZICĂ”, 250 exemplare:
- „SCIENCE FOR JUNIOR IN ROMANIA-2024, MY PROBLEMS OF PHYSICS”, 600 exemplare!
Numărul total al cărților dăruite de prof. Mihail Sandu, în acest an al Științelor pentru Juniori în România, a fost de 1650 exemplare! Ar mai trebui amintit doar că recenta carte care a văzut lumina tiparului sub semnătura dumnealui, este cartea cu numărul 89! Legat de acest aspect, domnul professor Mihail Sandu a precizat:
„Da, este adevărat. Mă întâlnesc cu câte cineva și-mi spune: am aflat că v-a apărut ultima carte. Nu ultima, le răspund. Cea mai recentă! Așa este corect să spunem. Eu nu vreau să spun vreodată, asta este ultima mea carte. Aș vrea să spuneți dumneavoastră asta, peste o zi, două, peste un an; a fost ultima lui carte! În acest sens, pot să spun că acum, când ați venit, m-ați găsit lucrând. Dar nu vorbesc despre ce nu s-a întâmplat, deocamdată. Nu-mi place să fac asta, nu pot face asta! Vorbind despre ce n-ai făcut, începe să sune a laudă”.
Toate acestea sunt date și cifre impresionante, care vorbesc de la sine, cred eu, despre implicarea și dăruirea de sine a OMULUI de știință vâlcean, prof. univ. dr. Mihail Sandu. Un OM către care gândul meu se îndreaptă acum, de Ziua Culturii Naționale, cu admirație și recunoștință!