Municipalitatea a pregătit surprize plăcute pentru cei mai nevoiași sibieni.
“Ca în fiecare an, apropierea sărbătorilor pentru noi, ca administrație, înseamnă și să fim alături de semenii noștri aflați în situații mai puțin favorabile pentru ca și aceștia să simtă bucuria sărbătorilor de iarnă, cu atât mai mult în acest an plin de greutăți pentru foarte multă lume. De altfel, implicarea Direcției Sociale din cadrul Primăriei în sprijinul celor afectați de pandemie a fost foarte mare pe parcursul întregului an. Și acum, cu sprijinul comunității sibiene și a mai multor organizații, cărora țin să le mulțumesc public pe această cale, am reușit să distribuim meniuri cu produse tradiționale, pachete cu alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite familiilor din municipiul Sibiu aflate în nevoie”, a spus primarul Astrid Fodor.
Demersul municipalității a fost susținut de hotelul Ramada, Boromir Sibiu, Crucea Roșie Sibiu, Asociația Acord, Arhiepiscopia Ortodoxă Română, Asociația Filantropia Ortodoxă, Consiliul parohial al Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir Sibiu – Calea Poplăcii III, Biserica Sfântul Ioan Iacob Românul, Forumul Democrat German, Lions Club Brukenthal Sibiu, Asociația Mâini Unite (unul din cei mai vechi colaboratori) prin proiectul „Încalță un copil de iarnă”, angajați din cadrul firmei ODU Romania Manufacturing SRL, Asociația Evanghelică – Centrul de zi Casa Deschisă, angajații Primăriei Sibiu prin proiectul „Cutia de Crăciun”, dar și persoane fizice din țară și din străinătate, grupurilor de prieteni, care au contribuit cu hrană caldă și pachete cu diferite obiecte de îmbrăcăminte și de igienă personală, precum și pachete cadou.
În aceste zile Direcția de Asistență Socială, din cadrul Primăriei Sibiu, a distribuit:
- pachete cu dulciuri încălțăminte de sezon, haine, pături, pachete tip shoe box unui număr de 160 de familii nevoiașe, unde trăiesc 290 de copii,
- pachete cu alimente, dulciuri, rechizite, cărți, jucării, produse de igienă unui număr de 70 de copii aflați în situații dificile,
- pachete cu hrană gătită pentru Crăciun și dulciuri unui număr de 35 de persoane vârstnice.
„Ca în fiecare an, ne-am îndreptat atenția și spre veteranii de război, cărora le-am dăruit pachete cu produse specifice sărbătorilor, cozonaci, dulciuri, suc”, informează Primăria, într-un comunicat.
Pentru beneficiarii centrelor sociale din cadrul Primăriei Sibiu, respectiv Căminul pentru persoane vârstnice, Adăpostul de noapte și Cantina socială, sediile au fost decorate de sărbători, iar bradul a fost împodobit pentru ca și aceștia să simtă atmosfera Crăciunului.
La Căminul pentru persoane vârstnice, cei 62 de seniori cazați aici primesc în dar, atât de Crăciun cât și de Anul Nou, dulciuri, cafea suc, fructe, ciorapi de iarnă și vor servi un meniu specific de sărbătoare cu produse tradiționale.
La Adăpostul de noapte, cei care beneficiază de serviciile acestei unității primesc zilnic, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, pachete și hrană la caserolă.
La Cantina socială, beneficiarii au primit atât pentru sărbătoarea Crăciunului, și vor primi și pentru cea de Anul Nou preparate gătite, produse tradiționale și alimente de bază: sarmale, carne tocată, jumări, caltaboși, tobă, pastramă, ciolan și cârnați afumați de porc, cașcaval, cartofi, varză murată, pâine, lapte, iaurturi, smântână, cozonaci, dulciuri și fructe de sezon.