De la spitalizări în copilărie la vindecare prin dans: „Still Nia” la ESTE Filmul de Miercuri

ESTE Filmul de Miercuri prezintă filmul Still Nia, un documentar în regia Paulei Oneț, ce urmărește cu sensibilitate felul în care amintirile se insinuează în corp, îl modelează, îl blochează sau îl eliberează.

Foto: ESTE Filmul de Miercuri

Proiecția va avea loc miercuri, 18 februarie, de la ora 20:00, la CineGold Sibiu.

Sinopsis:

Desprinsă dintr-o amnezie autoindusă ce a durat ani de zile, Ștefania dezvăluie amintirile copleșitoare ale copilăriei sale, petrecute în spitalele din România din cauza unui diagnostic greșit. Astăzi, în jurul vârstei de 30 de ani, încearcă să se reconecteze cu corpul său înstrăinat și cu copilul ei interior, Nia, prin dans. Acesta devine un nou limbaj în drumul vindecării rănilor și al relației cu mama.

Premii:

Cel mai bun film – Competiția România, Astra Film Festival 2025.

Rating AP 12.

Sub: RO

Preţul unui bilet este de 20 lei și se poate achiziționa online de pe pagina CineGold sau direct de la locație, în limita locurilor disponibile.