La finalul acestei luni, pe 29 septembrie, va debuta o ediție itinerantă a Festivalului Internațional Clara Haskil în Germania, la Hamburg. Inițiatoarea proiectului este pianista Alina Azario, cea care în urmă cu 2 ani a organizat, la Sibiu, prima ediție a festivalului internațional de muzică clasică ce poartă numele remarcabilei pianiste de origine română, Clara Haskil.”Este o onoare, un privilegiu, dar și o mare responsabilitate să lansez proiectul meu de suflet, Festivalul Clara Haskil, în Hamburg, orașul în care locuiesc. Le mulțumesc tuturor celor care fac ca acest eveniment să fie posibil”, a declarat Alina Azario. Timp de 3 zile, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2016, în 2 spații culturale de prestigiu din Hamburg, Laeiszhalle klein și Mendelssohn-Saal, Hochschulle für Musik und Theater, iubitorii de muzică clasică vor avea ocazia să ia parte la 3 seri memorabile construite semantic în jurul numelui Clara Haskil și a muzicii lui Enescu.
Debut spectaculos
Astfel, pe 29 septembrie, începând cu ora 20:00, la prestigioasa Laeiszhalle klein Hamburg, considerată ”templul muzicii clasice” din oraș, va avea loc spectacolul-lectură și muzical care își propune să povestească scenic prietenia dintre Clara Haskil și Dinu Lipatti. Pe lista artiștilor care vor susține programul serii se numără actrița Anna Schieber, alături de pianiștii Mauro Lo Conte, Alina Azario și Hubert Rutkowski. În cea de-a doua zi a festivalului, pe 30 septembrie, iubitorii de muzică din Hamburg vor avea șansa să îl asculte pe violoncelistul de origine română Valentin Răduțiu – laureat al Concursului Internațional George Enescu ediția 2011 și cel care va deschide ediția din acest an a competiției – alături de pianistul de origine suedeză Per Rundberg, într-un program care include piese scrise de Boccherini, Mendelssohn, Enescu și Bartok. Concertul are loc la Mendelssohn-Saal, Hochschulle für Musik und Theater, începând cu ora 19:30.
A treia ediţie
Pianista Raluca Știrbăț, o pianistă de mare anvergură a repertoriului enescian, cea care a inițiat Campania pentru salvarea casei Enescu din Mihăileni, este numele înscris pe afiș pentru cea din urmă zi a festivalului, 1 octombrie: Liszt și Enescu, de la ora 19:30, la Mendelssohn-Saal, Hochschulle für Musik und Theater.
Festivalul Internațional Clara Haskil – ediția din Hamburg este finanțat de Institutul Cultural Român prin programul CentenArt și are ca parteneri Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg și Deutsch-Rumänische Gesellschaft. Intrarea la concerte este liberă, în toate cele 3 zile. Cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional Clara Haskil de la Sibiu va avea loc în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie 2016, pe scena Sălii Thalia. La fel ca și în anii precedenți, nume importante ale scenei muzicale internaționale vor fi prezente la Sibiu. Programul oficial și detalii despre achiziționarea biletelor online sunt disponibile pe www.clarahaskil.ro.