De la Olt spre Făgăraş, ai cultură la doi paşi!

Consiliul Judeţean Sibiu continuă proiectul strategic „Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu“. La sfârşitul acestei săptămâni, polul culturii sibiene se va muta în Ţara Oltului, în zilele de 18 şi 19 mai, la Avrig şi Porumbacu de Sus, precum şi în Arpaşu de Jos, Cârţa, Cârţişoara, Racoviţa şi Turnu Roşu.

 

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 18 mai, la ora 10, în satul Porumbacu de Sus, pe platoul Mati Tours & Camp, situat la aproximativ 5 km deasupra satului, pe drumul spre cabana Negoiu, în zona numită Richirie. Organizatorii au pregătit pentru toate categoriile de public manifestări variate, cu menirea de a valorifica zestrea culturală a localităţilor din Ţara Oltului, precum şi de a atrage numeroşi turişti spre această zonă a judeţului Sibiu, remarcabilă prin frumuseţile naturale gata să fie descoperite pe traseele turistice. Din program nu vor lipsi proiecţii de filme pentru copii, biblioateliere, ateliere de cojocărit, recitaluri de poezie şi proză, spectacol de teatru, un concert de muzică clasică, unul susţinut de corului Caedonia, circuitul Noaptea Muzeelor, cu degustare de produse tradiţionale, festivalul de folclor pentru copii „Moştenire din bătrâni”, o serie spectacole folclorice susţinute de ansamblurile Ardealul şi Cindrelul – Junii Sibiului, concerte de muzică folk şi rock, dar nici focul de tabără.

Evenimente „la înălţime“

Atât pentru localnici, cât şi pentru oaspeţi, cel mai atractiv moment va fi, probabil, prima ediţie a Festivalului Culturii Montane 2535, denumit astfel după cota vârfului Negoiu. Acesta se va desfăşura sâmbătă şi duminică, la Richirie. „Ne-am bucurat săptămâna trecută alături de comunitate de pe Valea Secaşelor, unde au debutat Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu, care consider că au fost un succes, judecând după numărul foarte mare de participanţi şi după aprecierile pe care oamenii mi le-au transmis vis-a-vis de acest mare proiect cultural al judeţului Sibiu. Iată că, la acest sfârşit de săptămână, în Ţara Oltului, ne vom întâlni din nou cu cultura, cu tradiţiile populare, cu zestrea naturală deosebită din judeţul Sibiu. Invit sibienii, fiii satului din zonă, turiştii, să vină şi să descopere un cadru natural minunat în care se vor întâlni cu manifestări culturale de primă mână şi subliniez aici un eveniment inedit intitulat «Festivalul Culturii Montane»“, a anunţat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu. Organizatorii festivalului sunt Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria comunei Porumbacu de Jos, Biblioteca Judeţeană „Astra“ Sibiu, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu şi Serviciul Public Salvamont Sibiu.

Lecţii de prim-ajutor

Festivalul propune lansări de carte, proiecţii de filme documentare, ateliere de educaţie montană, standuri de prezentare de articole sportive, trasee turistice, sesiuni de animaţie turistică şi ateliere de prim-ajutor. Spiritul alpin va fi antrenat de asociații culturale și sportive care vor pune la dispoziția turiștilor și participanților la eveniment standuri personalizate cu o ofertă menită să încurajeze dorința de a ieși în natură și de a descoperi tainele muntelui. În ceea ce privește siguranța montană, Salvamontul sibian va pregăti un atelier de prim-ajutor cu demonstrații practice, o expoziție de echipamente de salvare, dar și materiale informative privind sistemul de semnalizare a traseelor montane. Cu aceeași ocazie, în spaţiul de conferințe al festivalului, Salvamont va prezenta o aplicație de localizare a turistului rătăcit în munte, parte a unui program de prevenție iniţiat de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România.

Drumeţii pe munte

Duminică, un alt punct de atracție al festivalului va fi și traseul montan de pe platoul Mati Tours & Camp până la cabana Negoiu, cu plecare la ora 9.30. Turiștii vor fi însoțiți de salvamontiștii sibieni. De asemenea, Asociația Județeană de Turism Sibiu va amenaja un stand al ofertelor turistice şi culturale disponibile în Țara Oltului.

Carte, filme şi jocuri

Biblioteca Județeană „Astra“ a răspuns provocării de a organiza o bibliotecă în aer liber, la înălțime, oferind celor prezenți momente de delicii literare printr-o colecție tematică, numită „Cartea de rucsac“. Pe lângă lectură publică și prezentări de carte, biblioteca susţine un maraton al filmelor documentare dedicat superlativelor naturii. Zona de conferințe și multimedia va fi ocupată pe tot parcursul zilelor de prelegeri și prezentări. Nici cei mici nu se vor plictisi, deoarece vor învăța jocuri cercetășești, jocuri de munte, vor avea parte de ateliere interactive, animații sportive și trasee montane la pas sau la pedală. Toate aceste activități vor fi completate de evenimente muzicale, prin prezența a două trupe de rock autohtone – „Changing Skins“ și „Byron“ – ale căror concerte vor anima serile de 18 și 19 mai. Punctul de atracţie va fi FrontALL Party, adică petrecerea în jurul focului de tabără organizată în noaptea de 18 mai.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*