FC Hermannstadt și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate, 1-1 (0-0), în această după-amiază, pe Stadionul Municipal, într-un meci din cadrul etapei a 26-a a Superligii. Cu garda deschisă în prima repriză, cele două echipe au arătat că țintesc toate punctele puse în joc. N-a marcat nimeni, deși au fost ocazii mari de ambele părți. În partea a doua, jocul s-a domolit, echipele fiind preocupate să nu ia gol. Măldărășanu a schimbat însă atacul spre final, iar Buș a profitat la o greșeală a portarului advers. Din păcate, norocul s-a întors în ultimul minut de prelungiri, după o greșeală a nou intratului Dragoș Iancu și o minge deviată în plasă de Găman, intrat și el după pauză.
(Dan GREAVU)
Cu un istoric al partidelor directe în Superligă echilibrat (3 victorii FCH, 2 remize, 2 victorii Petrolul), cele 2 echipe s-au studiat mai puțin de 7 minute, înainte de primele atacuri tăioase. Un corner executat de Balaure a fost deviat de un apărător advers, iar balonul s-a scurs la un metru prin fața porții, fără a fi deviat decisiv în plasă. În minutul 10, Grozav l-a pus la treabă pe Căbuz, cu un șut de la marginea careului. Cinci minute mai târziu, o acțiune rapidă de atac a sibienilor, cu un blocaj excelent al lui Chițu, l-a adus în careu pe Murgia, șutul acestuia izbind stâlpul din dreapta lui Bălbărău. Mare ocazie!
În replică, Roche (‘24) a reluat cu capul după un corner, balonul a fost respins providențial de pe linia porții de către Ivanov! Apoi, Irobiso a reușit să îl depășească pe Ionuț Stoica în careu (‘27), a încercat să trimită la colul lung pe lângă Căbuz, care a blocat inspirat!
În minutul 34, Murgia a scăpat singur pe 16 metri, după o nouă acțiune elaborată a sibienilor, a șutat însă mult peste! FC Hermannstadt și Petrolul au intrat totuși la pauză cu scor alb. Au fost 45 de minute cu ritm excelent, pe o vreme frumoasă, dar rece, cu doar 3.400 de spectatori în tribune.
La reluare, Măldărășanu și Mutu au venit cu câte 2 noutăți, însă jocul s-a închis tot mai mult. Denis Radu (’54) l-a testat pe Căbuz, de la marginea careului. Aproape de jumătatea reprizei, Măldărășanu a căutat să destabilizeze apărarea adversă cu 2 vârfuri proaspete. Neguț (’66) și-a făcut simțită prezența imediat, cu un șut blocat din careu, apoi Buș (’71) a șutat în plasa laterală. Între ei, Selimovici (’68) a reluat spectaculos din foarfecă, din careu, dar Bălbărău a fost pe traiectorie și a reținut.
În minutul 83, Sergiu Buș s-a trezit cu o minge în față, la o gafă a portarului advers, în urma unei centrări de la Goncalves, iar nou-intratul sibian a marcat cu poarta goală: 1-0! Culmea, atacantul FCH marcase o singură dată în acest sezon al Superligii, tot în poarta Petrolului, în acel 1-4 de la Ploiești.
Când nimeni nu se mai aștepta, la intrarea în ultimul minut, o minge bâlbâită pe flancul stâng de Dragoș Iancu a ajuns la Ricardinho, care a centrat, balonul l-a lovit pe Găman și a intrat în plasă, cu boltă, peste Căbuz: 1-1!
Echipele
FC Hermannstadt: Căbuz – Balaure, Căpușă, Ionuț Stoica (’46, Găman), Selimovic, Goncalves – Kujabi (’46, R. Popescu), Ivanov, Murgia (’90, Dragoș Iancu) – Chițu (’65, Buș), Ianis Stoica (’65, Neguț). Antrenor: Marius Măldărășanu
Petrolul Ploiești : Bălbărău – Veiga, Roche (’77, Stănică), Huja, D. Radu – T. Keita – V. Gheorghe (’46, Mateiu), Hanca (’46, Papp), Jyry, Grozav – Irobiso (’78, Rădulescu). Antrenor: Adrian Mutu
În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt rămâne pe poziția a 9-a în clasament, cu 32 de puncte. În runda următoare va juca vineri 14 februarie, de la ora 17, în deplasare la Sepsi OSK.
Programul etapei a 26-a din SuperLigă
FC Botoșani – Dinamo București 1-1
Unirea Slobozia – Universitatea Craiova 0-1
Oțelul Galați – Rapid 1-1
Duminică, 9 februarie
FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești 1-1 (0-0)
Ora 17:00 Universitatea Cluj – Politehnica Iași
Ora 20:00 FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Luni, 10 februarie
Ora 17:00 Farul Constanța – Gloria Buzău
Ora 20:00 UTA Arad – CFR 1907 Cluj