Ediția din acest an a Bikini Race pune la bătaie o excursie la ski în Franța, la SnowMission, în Avoriaz.
De Ziua Femeii, Arena Platoș sărbătorește doamnele și domnișoarele cu cel mai haios și inedit concurs al sezonului, Bikini Race. Cele mai frumoase doamne și domnișoare care nu se tem de schiuri, de placă sau de răcoarea zăpezii vor oferi un spectacol memorabil pe pârtie la cea de-a șaptea ediție a concursului, cel mai așteptat concurs al sezonului, ce va avea loc duminică, 8 martie.
Concursul va începe la ora 12 și va fi prezentat de actorul Bogdan Sărătean.
Cinci probe
Conceput inițial ca un concurs de frumusețe cu probe sportive lejere, Bikini Race s-a transformat între timp într-un concurs preponderant sportiv. Ediția din acest an va trece concurentele prin cinci probe: prezentare individuală, probă de ski sau snowboard pe pârtia D a complexului Arena Platoș Păltiniș, probă de limbo pe schiuri sau placă, probă de sanie iar la final, un treasure-hunt în zăpadă.
Față de edițiile precedente, proba de ski și snowboard va fi ușor diferită, în stil Chinese downhill. Concurentele vor urca pe teleski în vârful pârtiei, își vor poziționa echipamentul și vor coborî aproximativ 20 de metri, de unde se va da startul, în alergare.
Proba de limbo a fost și ea modificată, iar anul acesta, concurentele vor trebui să treacă pe sub bară pe schiuri sau pe placă. Juriul va puncta cea de-a patra probă, cea de sanie, în funcție de timpul obținut dar și de modul în care concurentele vor realiza coborârea.
Pentru ultima probă, în zăpadă vor fi ascunse mai multe bile colorate de plastic, cu cât mai multe bile găsesc, cu atât vor puncta mai bine.
Înscrierea la concurs este gratuită, iar doritoarele se pot înscrie în ziua concursului, între orele 9:30 și 11:30, în apreski-ul complexului sau online pe http://bit.ly/32nhIDg.
Premii atractive
Marea câștigătoare a ediției din acest an merge la ski în Franța, la Snow Mission în Avoriaz, premiu oferit de partenerii de la Fresh Meat. Alături de excursia în Franța câștigătoarea va primi produse Skullcandy și un voucher de 500 lei pentru colecția Rip Curl Surf la Magazinul H2O. Locurile II și III vor câștiga produse de la Skullcandy și câte un voucher de 300, respective 200 de lei.