De la 1 decembrie, adio parcare gratuită pe Calea Dumbrăvii

Începând cu data de 1 decembrie 2022 parcările publice de pe bulevardul Mihai Viteazu (tronsonul cuprins între strada Nicolae Iorga și strada Rahovei) și cele de pe Calea Dumbrăvii (tronsonul cuprins între Bulevardul Mihai Viteazu și strada Siretului) se vor putea ocupa contra cost.

Pe celelalte tronsoane ale celor două artere este deja în vigoare parcarea cu plată astfel că, odată cu implementarea acestor prevederi, taxarea parcării se va face unitar pe întreaga lungime.

Cele două porțiuni din marile bulevarde sunt cuprinse în zona C, iar taxa de parcare va fi de 1 leu/h.

Pentru a plăti taxa de parcare șoferii pot utiliza:

Aplicația Parcare Sibiu (prin sms, cu card bancar sau credit preplătit), SMS, direct de pe mobil, un tichet sau un abonament de parcare.

În cele două zone urmează să fie amplasate și automate pentru tichete de parcare, pentru a oferi sibienilor și această opțiune.

Tot din data de 1 decembrie 2022 utilizarea parcării supraetajate din cartierul Hipodrom se va taxa. Sibienii care locuiesc în zonă pot cumpăra abonamente de parcare – peste 300 de persoane s-au programat online pentru a depune cererea. Toate informațiile despre cum se poate achiziționa un abonament și regulamentul de funcționare al parcării, AICI.

Reamintim în acest context că amenda pentru parcarea fără achitarea taxei este între 200 și 300 de lei pentru persoane fizice și între 300 și 500 de lei pentru persoane juridice.  

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*