Expoziția de flori organizată tradițional de Florii de către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu s-a bucurat și de această dată de un ecou pozitiv în rândul sibienior.
În week-endul Floriilor, sibieni de toate vârstele și-au făcut timp pentru a vizita tradiționala expoziție, ajunsă în acest an la o ediție aniversară: cea cu numărul XX.
Ediție specială
Expozanții din tot județul s-au întrecut în măiestrie în ceea ce privește aranjamente florale și cadourile inedite de Paști. Mulți dintre vizitatorii nu au ratat ocazia de a-și procura câte un mic suvenir sau un aranjament floral original, pentru ei sau pentru cei dragi. Expoziția aniversară a strâns la sediul Agenției specialiști în arta floristică, producători de flori şi sibieni care au expus exponate realizate din materiale refolosibile, toate sub cupola protecţiei mediului. De altfel, funcționarii APM Sibiu au aranjat la etajul 2 al sediului un stand care îndemna la reciclarea deșeurilor.
Comisarul general, în „inspecție“
Printre cei care au venit să admire expoziția de flori s-a aflat și comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Bogdan Trif. Acesta s-a aflat la conducerea APM Sibiu până acum câteva săptămâni, când a fost numit în fruntea instituției guvernamentale. Comisarul general a apreciat că este un moment important pentru APM Sibiu, în condițiile în care expoziția aniversează două decenii.
Tablouri cu tematică florală
Una dintre principalele atracții ale expoziției au reprezentat-o tablourile cu tematică florală expuse de Oana Bogorin-Predescudic specialist stomatolog de profesie și pictoriță din pasiune. Oana profesează de 14 ani și pictează de aproape o viață. S-a născut la Piatra Neamț, în anul 1978, iar la vârsta de 5 ani, familia Oanei s-a mutat în Sibiu. Aici a terminat cursurile Colegiului Național „Octavian Goga”, profilul matematică – fizică, și a urmat Facultatea de Medicină. În anul III de facultate a decis să-și cultive pasiunea pentru pictură la Școala de Arte, iar după terminarea cursurilor a devenit tot mai fascinată de universul magic al puterii de exprimare prin formă și culoare care se dezvăluie, precum și de libertatea de a experimenta diferite tehnici de pictură. Primul eveniment expozițional propriu a avut loc în anul 2013, la Muzeul de Istorie Naturală, în cadrul expoziției temporare „Anotimpul fluturilor”, ineditul fiind reprezentat de prezentarea fluturilor exotici și din țară, alături de picturi cu tematica florală și flori realizate din materiale textile și fluturi din hârtie. Pentru al doilea an consecutiv, Oana a expus lucrări în cadrul expoziției „De Florii”.
„Noutatea expoziției este reprezentată de asocierea lucrărilor având drept tema principală florile și natura statică, realizate în acrilice sau ulei pe pânză, cu pictura figurativă, realizată în tehnica mixtă și ilustrațiile. Acestea din urmă ne relevă un univers vizual bogat, populat de personaje feminine, la care ne farmecă expresivitatea privirii, liniile fluide și accentele de culoare care subliniază frumusețea veșmintelor tradiționale, toate acestea fiind redate în creion, tuș, acuarelă și, uneori, deși poate părea surprinzător, utilizând pigmenți din ceai.“