Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului lansează o provocare îndrăgostiților care vor să își ceară în căsătorie aleasa (alesul) inimii într-un cadru mai special.
Astfel, în 24 februarie, de Dragobete cei de la Muzeu vor organiza astfel de momente pentru doritori. Într-o postare pe pagina de Facebook a muzeului, se spune:
„Mai devreme sau mai târziu vine și acest pas – al însurătorii. Până atunci, prima etapă trece prin logodnă. O iubești, te înțelege, ea are întotdeauna dreptate și ții neapărat să o ceri așa cum merită. Adică într-un stil propriu, de ținut minte peste ani. Ei bine, Muzeul ASTRA te ajută să ai parte de un astfel de moment memorabil. Te provocăm să ceri aleasa inimii în logodnă la noi, de Dragobete, pe ulița satului românesc! Sau, dacă vrei, pe marginea lacului din Dumbrava! Sau, poate, lângă morile de vânt sau… unde crezi că-i place ei mai mult, fiindcă loc avem destul. Aici este cel mai mare muzeu în aer liber din Europa!
Echipa Muzeului ASTRA te ajută cu înregistrarea video a momentului, după un scenariu stabilit până la cel mai mic detaliu și folosind camere video și microfoane ascunse. Practic, va fi mai ceva ca-n filme, iar rezultatul va rămâne ca o amintire de neuitat!
Tot ce trebuie să faci este ca în primul rând să-ți dorești asta cu adevărat și, desigur, să ai inelul pregătit. La fel de important este să fii primul care ne contactează pe messenger (facebook + Instagram – pagini oficiale Muzeul ASTRA) ca să putem lua legătura cu tine și să stabilim apoi toate detaliile.
Subliniem: ,,primul venit, primul servit!”, cum se spune prin popor.
Clipul filmat va fi postat pe facebook.
Muzeul ASTRA va oferi cuplului la început de drum un abonament cu acces gratuit pe un an de zile, o ședință foto/ video profesionistă (,,engagement”), o plimbare cu trăsura prin muzeu și un cadou special de Dragobete.
Termen limită de gândire/ înscriere
miercuri, 23 februarie 20:00” au scris pe Facebook cei de la Muzeul ASTRA.