Pentru o democrație (fie ea matură, emergentă sau slab funcțională), s-a depășit demult limita abuzului. În România, după cele întâmplate în ultimul an și jumătate, chiar și după cele mai de jos standarde, lucrurile ar fi trebuit demult clarificate și derapajele corectate.
Viorel NISTOR
Pentru că toate aceste „interpretări democratice forțate” și „aberații de libertate” au un autor recunoscut și un beneficiar direct, se pune întrebarea de ce nu a căzut până acum Liviu Dragnea.
S-a vorbit și scris mult pe tema aceasta și au fost identificate cauze profunde, temeinice, structurale, dar primul răspuns ce-mi vine în minte acum e unul de-la nostru, specific național, de râsu-plânsu, amar-comic, tragic, ironic: Liviu Dragnea, ca simbol al defectelor congenere, n-a picat din schemă pentru că n-a săvârșit toate greșelile posibile și necesare pentru a ne trezi, odată și-odată, din somnul na(ra)țiunii care zămislește monștri.
E adevărat că, obișnuiți cu țârâita și anasâna, cu ce ne spun și fac alții pentru noi, cu providența și închipuirile, nu ne-am imaginat că putem ajunge atât de jos, că stăm atât și prost, că suntem atât de vulnerabili și că ni se pot întâmpla atâtea. Acest personaj politic, moșit vreme de aproape treizeci de ani în laboratoarele slăbiciunilor și neajunsurilor noastre, este un fel de turnesol pentru societatea românească: îi arată fața adevărată într-un mod caricatural, fără dubii, aproape didactic. E cea mai puțin așteptată, dar și cea mai profundă lecție „àrebours” (adică pe dos) ce-o puteam primi în ceasul al doisprezecelea. Dacă suntem pregătiți s-o pricepem cu toții.
Liviu Dragnea nu face nimic bun pentru țară (pe care să-l poată justifica), nu este un om de stat, ci mai degrabă un surogat și, în cea mai simplă caracterizare, e ceva între un dictator într-o pseudo-democrație și un democrat într-o pseudo-dictatură. Nu are curajul de a abandona aparențele democratice și nu are forța de a instaura o dictatură. Se află într-un straniu și păgubos interregn, târând țara după sine într-o direcție necunoscută.
Urmând ideea suitei de greșeli grave și nepermise pentru un om politic, ne putem întreba ce ne mai așteaptă și cât de lung va fi supliciul la care este supusă țara. Până atunci mai putem face (încă) un inventar al devierilor și depășirilor flagrante a liniei roșii. Nu că nu s-ar mai fi spus, nu că ar fi foarte greu de înțeles, nu că n-ar fi fost îndeajuns.
1. Profitând de un rezultat electoral favorabil (generat de absenteism, slabă educație civică și democratică a alegătorilor), Liviu Dragnea, ca lider absolut al partidului câștigător (PSD), a deturnat profund sensul guvernării țării, abandonând complet interesul de stat (buna guvernare) în favoarea celui personal (condamnări în justiție) și a celui de grup (blocarea luptei anticorupție)
2. Pe neanunțate și nepregătite, șocând societatea românească (în ianuarie 2017), Dragnea a încercat, prin decizie unilaterală, schimbarea brutală a funcționării justiției (Ordonanța 13). N-a izbutit datorită protestelor masive, nemaivăzute până atunci în România
3. Nu s-a dat bătut și a luat-o de la capăt, instrumentând prin supuși, pentru obținerea susținerii publice, un program politic populist, nerealist, risipitor de resurse, contraproductiv pe durată medie și lungă.De pildă, prin noua filozofie fiscală,în ciuda criticilor,se voiadoar fidelizarea unor categorii sociale (bugetarii), vulnerabile (pensionarii) și dependente (asistații sociali etc.)
4. Liviu Dragnea a provocat cele mai frecvente, mai profunde și mai fără sens crize politice din țară (crize ale propriilor premieri neascultători). A propus până acum patru prim-miniștri (fără criterii de eficiență și performanță) și a schimbat două guverne (fără a oferi explicații credibile și acceptabile). Iar ultima variantă (Viorica Dăncilă) a ajuns o batjocură națională și internațională, prin prostie, neadecvare și incompetență
5. În pofida criticilor, PSD, sub „biciul” liderului său, folosindu-se de instrumentul legislativ, a „reformat funcționarea justiției” printr-o serie de legi, într-un mod care a atras revolte populare extinse și de durată și opoziții durede la organismele internaționale. Aceste modificări de legi (ale justiției, codurile CPP, CP) nu au fost justificate și nu sunt justificabile, dar procesul merge înainte, făcând abstracție de orice opoziție rațională, de repercusiuni negative grave pentru România
6. Cu o listă stranie de priorități, cu „ochelari de cal” și ignorând orice sugestie, politica lui Dragnea a polarizat și ostilizat societatea românească într-un mod nemaiîntâlnit. Faliile create sunt pe regiuni istorice, pe categorii sociale și profesionale, pe opoziția sat-oraș sau oraș mare-oraș mic, sărac-bogat, intelectual-muncitor, român din țară-român dinafară etc. Sciziunea e aproape desăvârșită
7. Lipsit de anvergură, carismă și idei, Liviu Dragnea a introdus conducerea prin consilieri politici străini. Or se știe că aceștia prestează pentru bani și pentru propriile interese, dorind a deveni indispensabili angajatorilor lor și a crea dependență. Ei prioritizează interesele clienților și nu ale statului, populației, țării
8. Cu ultimele evenimente turbulente din capitală, Liviu Dragnea a adus țara în logica războiului civil și în pragul declanșării efective a acestuia (mai lipsesc victimele umane). Se poate mai rău de atât?
Urmărind logica acestei puteri, am tot încercat să anticipez ce (rău) va urma. Refuz să mai fac asta.
Viorel NISTOR
