Violența domestică reprezintă una dintre cele mai grave probleme sociale cu care ne confruntăm, afectând nu doar victimele directe, ci și familiile și comunitatea în ansamblu.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Este un fenomen care se manifestă prin abuz fizic, psihologic, emoțional sau economic și care, din păcate, rămâne adesea ascuns în spatele ușilor închise.
Rolul poliției este nu doar de a interveni prompt în situațiile de urgență, ci și de a preveni aceste fapte și de a încuraja victimele să apeleze cu încredere la ajutor. Prin eforturi comune – instituții, organizații și societate civilă – putem reduce impactul violenței domestice și putem construi un climat de siguranță și respect în fiecare familie.
INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR LA CAZURILE DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ
Referitor la statistica sesizărilor și intervențiilor polițiștilor sibieni în cazuri de violență domestică, în primele 8 luni ale anului 2025, în județul Sibiu, polițițiștii au intervenit la 1888 de sesizări circumscrise acestui fenomen. Dintre acestea, 1685 au fost sesizate prin S.N.U.A.U. 112, iar 203 intervenții au fost sesizate prin alte modalități decât prin S.N.U.A.U. 112, cu 317 intervenții mai puțin față de aceeași perioadă a anului 2024.
În urma completării formularului de risc s-a constatat că în 482 de cazuri a existat un risc iminent pentru victimă, fiind emise 234 de ordine de protecție provizorii, iar în 234 de cazuri victima a refuzat emiterea unui astfel de ordin.
Conform statisticii, au existat 1399 de situații fără risc iminent și 7 cazuri în care nu s-a completat formularul de evaluare a riscului, cele sesizate nefiind confirmate.
ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII
În perioada de referință, conform situației statistice, au fost emise 234 ordine de protecție provizorii, 128 în mediul urban și 106 în mediul rural. Dintre acestea, 110 au fost transformate în ordine de protecție de către instanță.
Față de aceeași perioadă a anului 2024, când au fost emise 185 de ordine de protecție provizorii, există o creștere de 49 de ordine.
Autorii faptelor de violență domestică împotriva cărora s-au emis ordinele de protecție provizorii au fost: 227 majori de sex masculin, 6 majori de sex feminin și 1 minor de sex masculin.
Cu privire la victimele violenței domestice pentru care s-au emis ordine de protecție provizorii, acestea au fost în număr de 281: 40 majori de sex masculin, 207 majori de sex feminin și 34 de minori (10 băieți și 24 de fete).
ORDINE DE PROTECȚIE EMISE DE INSTANȚĂ
În perioada de referință au fost emise de către instanțele de judecată 195 ordine de protecție, dintre care 105 provenind din ordine de protecție provizorii, comparativ cu primele 8 luni ale anului 2024 când au fost emise 148 de ordine de protecție, 75 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.
Cele mai multe ordine au fost emise la solicitarea procurorului, respectiv 105, iar 90 dintre acestea la solicitarea victimei.
La sfârșitul perioadei au rămas în lucru 100 de ordine de protecție, 48 la solicitarea victimei și 52 la solicitarea procurorului.
Autorii faptelor de violență domestică împotriva cărora s-au emis ordinele de protecție au fost 197, după cum urmează: 190 majori de sex masculin și 7 majori de sex feminin.
Cu privire la victimele violenței domestice pentru care s-au emis ordine de protecție, acestea au fost în număr de 231: 30 majori de sex masculin, 170 majori de sex feminin și 31 de minori (9 băieți și 22 de fete).
INFRACȚIUNI
În perioada de referință au fost sesizate 507 fapte penale, 291 în mediul urban și 216 în mediul rural. Dintre acestea, 203 au fost comise în spațiul public și 304 la domiciliu.
Cele mai frecvente fapte penale sesizate, privind violența domestică au fost loviri sau alte violențe (228), urmate de abandonul de familie (72), infracțiuni prevăzute de legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie (Lg. 217/2003, 74 fapte), amenințare (72), nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (32) și 29 de alte infracțiuni.
MONITORIZARE ELECTRONICĂ – SIME
În primele 8 luni ale anului 2025, la nivelul I.P.J. Sibiu, unitate care a intrat în etapa a II-a a proiectului pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 36 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice din care, 28 ordine de protecție provizorii și 13 ordine de protecție ( emise de instanțele judecătorești).
În 36 de situații a fost pusă în aplicare măsura ”obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând un procent de aproximativ 10,52% din totalul ordinelor de protecție și a ordinelor de protecție provizorii.
Totodată, în primele 8 luni ale anului 2025 au fost generate un număr de 188 alerte, dintre care 59 de alerte de apropiere (20 de apropiere a agresorului de victimă și 39 de apropiere a victimei de agresor). De asemenea, au fost înregistrate 129 de alerte de defecțiune ale sistemelor de monitorizare, dintre care 84 au fost de natură tehnică, 35 de proximitate tag și 10 din cauza intervenției persoanei supravegheate.
În total, polițiștii au intervenit în 165 de cazuri privind alertele generate de SISTEMUL INFORMATIC DE MONITORIZARE ELECTRONICĂ. Ca urmare a acestor alerte, au fost dispuse 2 măsuri de reținere, 1 arestare preventivă și au fost constatate 7 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 217/2003 republicată.
Principalele măsuri dispuse în ordinele de protecție emise de instanțele de judecată au fost păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitate de învățământ a persoanei protejate și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.
Ce trebuie să facă o victimă a violenţei domestice, dacă agresiunea a fost fizică:
1. Să sune la 112 şi să ceară sprijin dacă viaţa şi sănătatea îi sunt puse în pericol!
2. Să-şi îngrijească de urgenţă starea de sănătate deoarece vătămările suferite pot evolua neaşteptat şi se pot agrava rapid.
3. Să solicite consultul medico-legal şi eliberarea unui certificat constatator. Acesta se eliberează contra cost, contravaloarea recuperându-se ulterior, după câştigarea procesului.
4. În cazul unei agresiuni sexuale, să nu-şi schimbe hainele şi să nu se spele, pentru a nu distruge probele necesare medicilor legişti.
5. Dacă este chemată poliţia la domiciliu pentru constatarea unei agresiuni şi obiectele sunt răvăşite, sunt pete de sânge, să nu se facă ordine deoarece poliţiştii trebuie să observe locul faptei aşa cum este.
În continuare, ca parte a demersurilor întreprinse la nivel instituțional pentru menținerea climatului optim de siguranță publică, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor acționa conform prevederilor legale pentru gestionarea corespunzătoare a cazurilor de violență domestică sesizate, astfel încât să fie prevenite evenimentele cu impact negativ asupra vieții și integrității persoanei.
Poliția Sibiu rămâne ferm angajată în protejarea victimelor și combaterea violenței domestice. Este responsabilitatea noastră comună să asigurăm siguranța și respectul fiecărui membru al comunității.
INTERVENȚIA POLIȚIȘTILOR ÎN CAZURI DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ
În cazul în care este făcută o sesizare, în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul subunităților de poliție, poliţistul care preia sesizarea va gestiona cazul de violență domestică, va întocmi formularul de evaluare a riscului și va emite ordinul de protecţie provizoriu (dacă reiese risc iminent), indiferent dacă victima reclamă sau nu săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Formularul de evaluare a riscului (FER) – document tipizat cu caracter administrativ, a cărui completare, de către polițist, este obligatorie, în vederea stabilirii existenței unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică.
Pentru orice sesizare privind violența domestică, în mod obligatoriu i se aduce la cunoștință victimei că pentru a se stabili existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori liberatea acesteia să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, polițiștii urmează să evalueze situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, formular ce se va completa la fața locului.
Clasificarea riscului rezultat din interpretarea răspunsurilor oferite de victimă/e se poate încadra într-una dintre următoarele două categorii:
-
EXISTĂ RISC IMINENT
-
NU EXISTĂ RISC IMINENT
Pentru încadrarea în categoria EXISTĂ RISC IMINENT trebuie ca:
minim 2 dintre răspunsurile la întrebările 1-7 din formularul de evaluare a riscului să fie DA, dacă la întrebările 1-7 din formularul de evaluare a riscului nu au fost minim 2 răspunsuri cu DA, dar la întrebările 8-21 din formularul de evaluare a riscului au fost minim 6 răspunsuri cu DA;
Pentru încadrarea în categoria NU EXISTĂ RISC IMINENT trebuie ca la întrebările 1 – 7 să nu fie minim 2 răspunsuri cu DA și nici la întrebările 8 -21 să nu fie minim 6 răspunsuri cu DA.
Nu se va emite ordin de protecție provizoriu dacă victima nu dorește/se opune aceastei forme de protecție.
În cazul în care, ca urmare a evaluării situaţiei de fapt, se constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii au obligaţia de a informa victimele violenţei domestice cu privire la posibilitatea formulării unei cereri la instanța civilă competentă (unde își are domiciliul victima) pentru emiterea unui ordin de protecţie.
Orice altă informaţie comunicată de victimă, obţinută de la alte persoane sau constatată de poliţist, va fi consemnată în formularul de evaluare a riscului în spaţiul special destinat.
Victima își va asuma cele declarate și consemnate în formularul de evaluare a riscului, prin semnătură, sub sancțiunea prevăzută de art. 326 C. pen., privind falsul în declaraţii.
Formularul de evaluare a riscului va fi semnat, în mod obligatoriu, de către poliţist cât și de victimă.










