Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Christoph Daum, a declarat după încheierea meciului România – Muntenegru 1-1 că susţinătorii echipei naţionale trebuie să rămână optimişti, întrucât naţionala a arătat multe lucruri bune şi are calificarea în propriile mâini.
„Trebuie să fim optimişti, nu trebuie să renunţăm, trebuie să credeţi în nou, chiar dacă vom primi critici, scopul nostru este să creştem, cred în potenţialul acestor jucători. Cred în această echipă, nu câştigi o calificare în primul meci, e un drum lung. Am fi putut să ne facem viaţa mai uşoară, câştigând cele 3 puncte, dar asta e deja trecut, am văzut multe lucruri bune, în special din punctul de vedere al mentalităţii, după 1-1 nu am căzut, ne-am creat o situaţie prin care câştigam normal la un gol. Echipa a arătat un moral foarte bun, care este un semn excelent semn, avem totul în propriile mâini, urmează două meciuri importante, cu Armenia şi Kazahstan. Să joci cu Muntenegru nu este atât de uşor pe cât ar părea, ne-am creat ocazii să câştigăm cele 3 puncte, dar câteodată ai nevoie şi de noroc”, a declarat antrenorul naţionalei, Christoph Daum, după meci.
Tehnicianul a declarat că României i-a lipsit transformarea penalty-ului din finalul meciului şi a dezăluit că prima opţiune de executant era Stancu, schimbat între timp, urmat de Săpunaru, care a reclamat o accidentare înainte de lovitura de la 11 m şi apoi Stanciu. „până la executarea penalty-ului a făcut un joc foarte bun. Ăsta este fotbalul, trebuie să mergem mai departe şi aucm trebuie să îl ajutăm şi pe Stanciu, să ne gândim că dacă ar fi marcat penalty-ul acum ar fi fost eroul acestei seri”, a declarat Daum.
Tehnicianul german l-a lăudat pe Romario Benzar, despre care a spus că a muncit foarte mult, dar şi pe Stanciu şi Bicfalvi, despre cel din urmă declarând că a ajutat foarte mult grupul prin efortul depus.
Antrenorul nu a desemnat niciun vinovat pentru golul muntenegrenilor, subliniind că tricolorii s-au apărat în linie, sistemul dovedindu-se însă ineficient în faza respectivă.
România – Muntenegru, partidă din debutul meciurilor din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din 2018, din Rusia, s-a desfăşurat duminică seară, pe Cluj Arena, în prezenţa a peste 25.000 de spectatori. În celelalte două jocuri din grupa E, Danemarca a învins acasă Armenia cu 1-0, iar Kazahstan şi Polonia au făcut egal, 2-2.
Naţionala tricoloră va disputa următoarele două meciuri în luna octombrie, cu Armenia şi Kazahstan, în deplasare.