PRELUNGIRE APEL DE SELECŢIE – SUBMĂSURA 19.2 (varianta simplificata) Implementarea strategiei de dezvoltare locală pentru Etapa de finantare 2014-2020

Grupul de acţiune Locală Microregiunea Hartibaciu  (~GAL MH) anunţă lansarea cererii de proiecte Măsura MA4 – “Sprijin pentru cooperare in agricultura”


Data lansarii apelului: 27.04.2023

Număr de referinţă : M 19.2 – MA4/ DI 3A 02/23 – 27.05.2023

Măsuri deschise:


MA4/ Dl 3A – „Sprijin pentru cooperare in agricultura”

Beneficiari eligibili: PARTENERlATELE constituite în baza unui ACORD DE COOPERARE din cel puţin un partener din categoriile de mai jos şi cel puţin un fermier sau un grup de producători/ o cooperativă care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agricol: Fermieri; Microîntreprinderi şi întreprinderi mici; Organizaţii neguvernamentale; Consilii locale; Unităţi şcolare (inclusiv universităţile de profil), unităţile sanitare, de agrement şi de alimentaţie publică. 

Fondul nerambursabil, disponibil pe măsura MA4/ DI 3A pentru sesiunea APRILIE 2023: 102.337,04 EURO

TERITORIUL GAL
Din teritoriul G.A.L. MH fac parte: Alțîna, Bârghiș, Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Iacobeni, Marpod, Merghindeal, Mihăileni, Nocrich, Roșia, Șeica Mare, Șelimbăr, Vurpăr si Agnita.

DATA LIMITA PANA LA CARE SE POT DEPUNE PROIECTE: Proiectele pot fi depuse în intervalul 27 aprilie – 12 iunie 2023

DEPUNEREA PROIECTELOR, se va realiza  în fiecare zi lucrătoare, între orele 9.00-14.00 la secretariatul Grupului de Acțiune Locală Microregiunea Hartibaciu, din orasul Agnita, str. Avram Iancu, nr. 48, jud. Sibiu.

 

MĂSURI DESCHISE 

MĂSURA MA4/ DI 3A:  “Sprijin pentru cooperare in agricultura”

Intensitatea finanțării: 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile.

Alocare financiară nerambursabila pentru sesiunea APRILIE 2023: 102.337,04 EURO

Cuantumul finanțării nerambursabile/proiect: 102.337,04 euro/ proiect;

 

INFORMATII PRIVIND DEPUNEREA PROIECTELOR
Proiectele se vor întocmi in conformitate cu cerintele Ghidului Solicitantului aferent măsurii, disponibil în format electronic pe site-ul www.gal-mh.eu si fisei masurii continuta de SDL a GAL MH, disponibila pe site-ul www.gal-mh.eu . Informatii detaliate aferente masurii lansate pot fi puse la dispozitie, pe suport electronic si tipărit la sediul GAL MH. 

DATE DE CONTACT

Grupul de Actiune Locala – Gal Microregiunea Hartibaciu

Agnita, Avram Iancu, Nr 48, jud Sibiu; tel/fax. 0269-510030; www.gal-mh.eu

Informatii detaliate pot fi puse la dispozitie, pe suport electronic si tipărit la sediul GAL MH

Informatii referitoare la conformitatea proiectelor: L-V: 10.00 – 12.00

 

PERSOANE DE CONTACT

Elena Curcean – Manager GAL Microregiunea Hartibaciu;

e-mail: elena.curcean@gal-mh.eu

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*