Fiul unei paciente în vârstă de 82 de ani a transmis un mesaj de mulțumire Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru modul în care mama sa a fost îngrijită. Trei medici au fost lăudați pentru profesionalism și empatie.

sursa foto: SCJU Sibiu
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a primit zilele trecute un mesaj care a emoționat întregul colectiv medical. Fiul unei paciente în vârstă de 82 de ani a transmis mulțumiri pentru modul în care mama sa a fost îngrijită în cadrul unității sanitare.
În mesajul său, acesta și-a exprimat aprecierea față de profesionalismul și empatia cu care dr. Cipaian Remus Călin, dr. Elisa Vasuti și dr. Alina Cârja au acționat în îngrijirea pacientei aflate într-o stare critică.
Datorită implicării lor, aceasta a fost stabilizată, iar familia a simțit că este în grija unor oameni dedicați și profund implicați în actul medical.
„Datorită acestor oameni, progresul și imaginea medicinei românești au crescut și s-au schimbat radical în bine”, a transmis aparținătorul.
Conducerea spitalului a mulțumit colegilor pentru profesionalism și devotament, iar pacienților și familiilor pentru încrederea acordată.










