Date îngrijorătoare. Peste jumătate dintre adolescenţi au încercat băuturi alcoolice.

Peste jumătate dintre adolescenţi au experimentat consumul de alcool şi unul din cinci a utilizat recent ţigări electronice.

foto: pixabay.com

Peste jumătate dintre adolescenţi au experimentat consumul de alcool şi unul din cinci a utilizat recent ţigări electronice, a avertizat joi Biroul regional european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) într-un raport privind obiceiurile care afectează sănătatea, scrie Monitorul de Cluj.

Mai exact, 57% dintre tinerii de 15 ani au încercat băuturi alcoolice şi 37% le-au consumat în ultima lună, în timp ce unul din zece tineri recunoaşte că s-a îmbătat cel puţin de două ori în viaţă, un procent care creşte de la 5% la 13 ani la un alarmant 15% la 15 ani, transmite EFE, citat de Agerpres.ro. 

De asemenea, 32% dintre tinerii de 15 ani le-au folosit la un moment dat şi 20% le-au utilizat în ultimele 30 de zile, procente care scad la 25%, respectiv 15% în cazul celorlalte.

Mai mult, diferenţa dintre sexe în ceea ce priveşte consumul de substanţe s-a redus „rapid”, fetele de 15 ani egalând sau depăşind băieţii în ceea ce priveşte consumul de tutun, alcool şi ţigări electronice. Consumul de canabis (marijuana) înregistrează un „uşor” declin – procentul tinerilor de 15 ani care au încercat această substanţă înregistrând o reducere de la 14% la 12% între 2018 şi 2022.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*