De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 46.685 persoane (418 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 16 reinfectate).
Până la data curentă au fost vindecate 39.499 persoane, iar 1.667 persoane au decedat (zero decese raportate în intervalul de referință de 24h și nu sunt raportate decese anterioare) din rândul celor confirmate pozitiv.
La ora 08:00 erau spitalizate 87 de persoane, dintre care pe ATI 7 persoane (6 adulți, 1 minor).
De la ultima raportare, au fost efectuate 953 teste, dintre care 243 RT-PCR și 710 teste rapid antigenic.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1204 persoane aflate în carantină și un număr de 1096 persoane în izolare.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.
75 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.332 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 14 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 105 mijloace de transport, din care 16 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 5,06/1000.
Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:
Denumire UAT | Populatie | Cazuri | Incidenta |
POIANA SIBIULUI | 2341 | 25 | 10,68 |
ŞELIMBĂR | 16313 | 136 | 8,34 |
ORAŞ CISNĂDIE | 25769 | 213 | 8,27 |
MUNICIPIUL SIBIU | 169733 | 1344 | 7,92 |
TÂRNAVA | 3371 | 22 | 6,53 |
TILIŞCA | 1416 | 9 | 6,36 |
CÂRŢA | 1208 | 7 | 5,79 |
CRISTIAN | 4544 | 26 | 5,72 |
MUNICIPIUL MEDIAŞ | 55860 | 259 | 4,64 |
SADU | 2718 | 12 | 4,42 |
ŞURA MICĂ | 3657 | 15 | 4,1 |
RĂŞINARI | 5634 | 20 | 3,55 |
ORAŞ SĂLIŞTE | 6240 | 22 | 3,53 |
ORAŞ TĂLMACIU | 8316 | 28 | 3,37 |
ŞURA MARE | 5203 | 16 | 3,08 |
ORAŞ OCNA SIBIULUI | 4310 | 13 | 3,02 |
ORLAT | 3315 | 10 | 3,02 |
TURNU ROŞU | 2483 | 7 | 2,82 |
ALMA | 1865 | 5 | 2,68 |
ORAŞ DUMBRĂVENI | 8407 | 21 | 2,5 |
LOAMNEŞ | 2812 | 7 | 2,49 |
RACOVIŢA | 2888 | 7 | 2,42 |
GURA RÂULUI | 3809 | 9 | 2,36 |
LASLEA | 4290 | 10 | 2,33 |
JINA | 3583 | 8 | 2,23 |
POPLACA | 1798 | 4 | 2,22 |
DÂRLOS | 3624 | 8 | 2,21 |
BIERTAN | 3034 | 6 | 1,98 |
ŞEICA MARE | 4616 | 9 | 1,95 |
BOIŢA | 1563 | 3 | 1,92 |
BRĂDENI | 1654 | 3 | 1,81 |
VALEA VIILOR | 2215 | 4 | 1,81 |
RÂU SADULUI | 556 | 1 | 1,8 |
ORAŞ AGNITA | 11530 | 20 | 1,73 |
ALŢINA | 1876 | 3 | 1,6 |
MOŞNA | 3761 | 6 | 1,6 |
HOGHILAG | 2527 | 4 | 1,58 |
APOLDU DE JOS | 1275 | 2 | 1,57 |
LUDOŞ | 670 | 1 | 1,49 |
SLIMNIC | 4095 | 6 | 1,47 |
IACOBENI | 3420 | 5 | 1,46 |
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI | 4789 | 7 | 1,46 |
ORAŞ AVRIG | 15478 | 21 | 1,36 |
ROŞIA | 6276 | 8 | 1,27 |
BAZNA | 4006 | 5 | 1,25 |
ORAŞ COPŞA MICĂ | 5861 | 7 | 1,19 |
ARPAŞU DE JOS | 2840 | 3 | 1,06 |
MICĂSASA | 2076 | 2 | 0,96 |
NOCRICH | 3429 | 3 | 0,87 |
BRATEIU | 4168 | 3 | 0,72 |
VURPĂR | 3020 | 2 | 0,66 |
PORUMBACU DE JOS | 3256 | 2 | 0,61 |
AŢEL | 1682 | 1 | 0,59 |
ŞEICA MICĂ | 1783 | 1 | 0,56 |
AXENTE SEVER | 4297 | 2 | 0,47 |
BÂRGHIŞ | 2242 | 1 | 0,45 |
BLĂJEL | 2335 | 1 | 0,43 |
BRUIU | 939 | 0 | 0 |
CÂRŢIŞOARA | 1406 | 0 | 0 |
CHIRPĂR | 1918 | 0 | 0 |
MARPOD | 1006 | 0 | 0 |
MERGHINDEAL | 1635 | 0 | 0 |
MIHĂILENI | 1107 | 0 | 0 |
PĂUCA | 1810 | 0 | 0 |