Dascălii sibieni ies vineri din nou în stradă

Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu, afiliat la Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, anunță că mâine, 9 iunie 2023, între orele 10.00 – 11.30, va avea loc un miting urmat de marș.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Manifestarea va începe în Piața mare din Sibiu unde sunt așteptați peste 1.500 de angajați din învățământul sibian, iar marșul se va desfășura până la Prefectură.

Într-un comunicat de presă transmis de către SIP Sibiu se arată că la ora actuală 70% dintre membrii de sindicat se află în continuare în grevă generală.

„La momentul redactării comunicatului era spre publicare ordinul cu nr.4430/2023 privind modificarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP).

Azi liderii de sindicat ai S.I.P. Sibiu au participat la ședința Consiliului Județean al S.I.P. Sibiu unde au discutat pe marginea ultimelor declarații ale guvernanților, respectiv pe modificările care vor fi aduse legislației prin care anul școlar se poate încheia chiar dacă cei care ar trebui să facă acest lucru sunt în grevă. Membrii de sindicat vor decide dacă vor continua sau nu greva” au transmis reprezentanții SIP Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*