Cinci dascăli din Sibiu și trei din Mediaș au fost distinși cu ,,Premiul European de Calitate”, în urma proiectelor eTwinning derulate în acest an. Este vorba despre Rodica TĂNASIE și Simona CONȚ, ambele de la Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Alexandra BEGA, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Maria Alexandrina DĂIAN, de la Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Daniela SACARELIS, de la Colegiul National Pedagogic „Andrei Saguna” Sibiu și Camelia CIUGUDEAN, Camelia STROIA și Claudia STAN – toate trei de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Mediaș.
(Dan GREAVU)
Lista câștigătorilor din Europa e publicată pe Platforma Europeană pentru Educație Școlară, „punctul de întâlnire pentru comunitatea educațională școlară care lucrează în învățământul preșcolar, primar, secundar și profesional inițial. Platforma găzduiește, de asemenea, eTwinning, comunitatea online a școlilor din Europa.”
VEZI aici lista câștigătorilor din 2025
Pe lista premianților din acest an figurează 5 dascăli din Sibiu:
- Rodica TĂNASIE, de la Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, pentru proiectul „ECO-STEM”
- Simona CONȚ, de la Școala Gimnazială Nr.18 Sibiu, pentru proiectul „Cartea cu jucării”
- Maria Alexandrina DĂIAN, de la Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, pentru proiectul „Eliberează-te de stres”
- Daniela SACARELIS, de la Colegiul National Pedagogic „Andrei Saguna” Sibiu, pentru proiectul „Explorând științele pozitive prin intermediul inteligenței artificiale: o călătorie creativă”
- Alexandra BEGA, de la Colegiul National „Gheorghe Lazăr” Sibiu, pentru proiectul „Kidtopia”
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Mediaș a fost distinsă cu ,,Premiul European de Calitate” pentru proiectul eTwinning „Laugh and Learn”. Distincția confirmă valoarea educațională a activităților desfășurate și colaborarea constantă cu parteneri europeni.
Proiectul a fost implementat de prof. înv. primar Camelia CIUGUDEAN, Camelia STROIA și Claudia STAN, alături de prof. de sprijin Olguța Adriana Rocha Navarrete.Prin activități centrate pe învățare prin joc, comunicare și cooperare, elevii au lucrat într-un context internațional, folosind instrumente digitale și metode moderne. „Premiul reprezintă o recunoaștere a muncii depuse, a implicării elevilor și a deschiderii școlii noastre către educația europeană. Felicitări tuturor elevilor și cadrelor didactice implicate!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Mediaș.














