Reprezentanţii Departamentului social-filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului şi ai Asociației Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) au oferit daruri mămicilor de la Maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean din Sibiu, cu ocazia Bunei Vestiri, Ziua Mamei Creştine.
Mămicile au primit scutece, produse de igienă pentru ele şi pentru bebeluşii lor şi produse alimentare. Activitatea s-a desfăşurat pentru a aduce preţuire mamelor din Sibiu, în cadrul manifestărilor „Luna pentru viaţă”. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de asistenta-şefă a Maternităţii din Sibiu, Livia Bârsan, care le-a mulţumit vizitatorilor pentru darurile pregătite şi a facilitat înmânarea acestora fiecărei mămici. Pr. Adrian Roman, consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, le-a felicitat pe mămici şi le-a îndemnat să cultive mereu virtuţile creştine pentru a insufla copiilor valorile Bisericii Ortodoxe.
„Suntem prezenţi în fiecare an în preajma sărbătorii Bunei Vestiri, zi de cinstire a Maicii Domnului, la centrele care au ca beneficiari femei tocmai pentru a le aduce un gest de dăruire şi de cinstire cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii şi a Mamei Creştine. Atât la Maternitatea din Sibiu cât şi la alte aşezăminte sociale sau medicale, facem câte o vizită pentru a transmite binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu şi pentru a le spune «La mulţi ani» şi a le arăta aprecierea şi cinstirea noastră pentru slujirea pe care femeia o are şi acasă şi în Biserică pe această cale a mântuirii pe care ele îi îndrumă pe cei mici şi îi ghidează, mai ales spre credinţa noastră creştină”, a spus pr. Adrian Roman.












