Dăruiește viață! Ofițerii anticorupție din Sibiu au donat sânge pentru spitale. FOTO

Sub deviza „Fii curat nu doar în gânduri, ci și în fapte”, la data de 20.10.2025, ofițerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu au donat sânge. Activitatea este menită să sprijine spitalele și pacienții care au nevoie urgentă de transfuzii.

Foto: DGA Sibiu

„Corupția ne fură viitorul, însă nepăsarea ne fură umanitatea. Este motivul pentru care invităm cetățenii să dăruiască din ei înșiși nu promisiuni, nu vorbe goale, ci viață pentru cei care au nevoie.

Foto: DGA Sibiu

Donează sânge și dovedește că integritatea se măsoară în gesturi mici! Când alegi să donezi, alegi să fii parte dintr-o Românie onestă, solidară, vie, pentru că lupta anticorupție începe cu fiecare gest curat. Sângele fiecăruia dintre noi poate deveni simbolul unei Românii în care oamenii nu mai așteaptă, ci acționează.

Foto: DGA Sibiu

Cu această ocazie, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Sibiu, în scopul promovării Campaniei naționale de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA!”, au prezentat aspecte referitoare la consecințele implicării în fapte de corupție și au distribuit materiale de informare specifice domeniului de activitate cu mesajul „0 ZERO CORUPȚIE”, încurajând semnalarea unor astfel de infracțiuni, prin apelarea sistemului telefonic gratuit Call-center anticorupție 0800.806.806, la care pot fi sesizate faptele de corupție”, transmite DGA Sibiu.

Foto: DGA Sibiu

La nivelul județului Sibiu își desfășoară activitatea Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, cu următoarele date de contact sibiu.dga@mai.gov.ro, telefonic la numărul 0269/208.383, 0269/208.322 sau, direct, la sediul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, situat în  municipiul Sibiu, str. Ștefan cel Mare, nr. 193, judeţul Sibiu.