Într-o lume parcă tot mai zbuciumată și lipsită de empatie și speranță mai există oameni care se gândesc la semenii lor mai puțin norocoși, și încearcă să le facă viața mai frumoasă. Soții Boldijar, din Sibiu, sunt doi astfel de oameni care se pregătesc acum, pentru al șaptelea an consecutiv să aducă de Crăciun zâmbetul pe fața a 250 de copii orfani din centrele de plasament dar și persoanelor fără adăpost.
Soții Boldijar, Gheorghe și Maria sunt doi tineri care au crescut în centre de plasament având o viață deloc ușoară. După ce au plecat din centrul de plasament au fost nevoiți să trăiască 3 ani pe străzile Sibiului, iar apoi, acum șapte ani au reușit în sfârșit să își găsească o locuință cu chirie.
Gheorghe a mărturisit pentru Mesagerul de Sibiu că momentul în care s-au putut muta în chirie a însemnat pentru ei cea mai mare bucurie de până atunci.
Și tot atunci cei doi au decis că e momentul să facă ceva pentru oamenii care erau în situația în care fuseseră și ei.
Așa a început acum șapte ani campania „Dar din dar”. În fiecare an au reușit să ofere de Sărbători cadouri copiilor din centrele de plasament, și oamenilor fără adăpost de la Adăpostul de Noapte din Turnișor.
Dacă până acum câțiva ani reușeau să strângă bani pentru cadouri mergând la colindat, acum acest lucru este mai dificil din cauza pandemiei.
Au reușit să strângă bani la Maratonul Internațional Sibiu 2021pentru cadourile a 180 de copii.
„Le mulțumim din suflet tuturor celor care au alergat pentru acești copilași dar și celor care au donat bani pentru ca proiectul nostru sa fie un succes!!!” a scris Gheorghe Boldijar într-o postare pe Facebook.
Acum cei doi soți vor să mai strângă fonduri pentru încă 70 de cadouri destinate copiilor din Centrul de Plasament „Prichindelul” și penru persoanele care dorm la Adăpostul de Noapte. Pentru aceștia mai au nevoie de 6500 de lei.
Cei doi ajutați de o prietenă au realizat 10 căni unicat pe care le-au scos la vânzare pe rețelele de socializare, iar banii rezultați de aici se vor duce tot către cadourile de Crăciun. Prețul unei căni îl face cumpărătorul, care poate da pe o cană exct cât vrea și cât are posibilitatea, pentru că fiecare leu contează.
Cei care vor să se implice în campania „Dar din dar pentru nevoiași 2021” pot lua legătura cu cei doi soți la numărul de telefon 0758932098. Tot la acest număr pot suna și cei care doresc să ajute cu produse (dulciuri,conserve cu mâncare gătită pentru oamenii străzii ,cozonaci etc..).
Deasemenea donații în bani se pot face în contul BRD: Boldijar Gheorghe RO39BRDE330SV85723253300
Împreună putem aduce un zâmbet de Crăciun pe fețele celor mai puțin norocoși.