Cea de-a doua participare a ansamblurilor folclorice „Cindrelul – Junii Sibiului” și „Ceata Junilor” la Festivalul Internațional al Artelor „Morning Star” din Bulgaria a adus Sibiului și României patru premii internaționale de prestigiu: Marele Premiu al festivalului – obținut de Ansamblul „Ceata Junilor” pentru obiceiul de nuntă din Sălaj, Premiul I şi medalia de aur la secţiunea Formație 4 perechi profesioniști – decernat reprezentanților Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Premiul I şi medalia de aur la secţiunea Ansambluri – decernat „Cetei Junilor” pentru suita de jocuri și obiceiul albitul pânzelor pe Valea Hârtibaciului, respectiv Premiul Special al Juriului – decernat Silviei Macrea pentru coregrafia și punerea în scenă a obiceiul de nuntă din Sălaj.
Festivalul „Morning Star” reunește anual peste 2.000 de participanți din toată lumea, într-o competiție de amploare derulată pe mai multe secțiuni: teatru, arte plastice, dans popular, dans modern, dans sportiv, circ, gimnastică aerobică, balet, arte marțiale etc. Laureaţii fiecărei secţiuni sunt mai apoi candidaţi la Marele Premiu al festivalului.
„Noi am reprezentat România în concursurile axate pe dans tradițional și obiceiuri și ne bucurăm că reușim din nou să aducem acasă Trofeul Festivalului și alte trei premii importante. Juriul de specialitate și reprezentanții UNESCO, prezenți în festival, au apreciat conceptul artistic, execuția tehnică și profesionalismul nostru, iar organizatorii ne-au lăudat pentru implicarea activă în evenimentele festivalului”, se mândrește Silvia MACREA, manager CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu.