Dans contemporan şi în luna martie la Teatrul de Balet Sibiu : “Trilogie Ionesco” | Mesagerul de Sibiu oferă cinci bilete duble

“Lecţia”, “Scaunele” şi “Rinocerii”, cele trei piese de teatru absurd ale lui Eugen Ionesco, vor fi puse în scenă în data de 6 martie 2013, de la ora 19:00 de către Teatrul de Balet Sibiu în spectacolul de dans contemporan “Trilogie Ionesco”, al doilea spectacol de dans contemporan pe care baletul sibian îl organizează în această stagiune, după premiera “La Vivandiere”, “Anotimpurile” din luna februarie.

Spectacolul “Trilogie Ionesco” a avut premiera la Teatrul de Balet Sibiu în data de 17 iunie 2009 şi de atunci, de fiecare dată când a fost pus în scenă s-a bucurat de aprecierea publicului sibian fiind foarte  bine primit şi îndelung aplaudat de public.

Regia şi coregrafia spectacolului sunt semnate de Monica Fotescu Uţă, aceasta reuşind sub îndrumarea dramaturgului Christian Baier de la Opera Germană din Berlin, prin îmbinarea celor trei piese ale lui Ionesco, “Lecţia”, “Scanele” şi “Rinocerii”, să puncteze şi să sublinieze existenţa umană plasată între singurătate, falsitate, izolare şi absurd. Muzica din spectacol este un colaj al muzicii diferitelor epoci: Antonio Vivaldi, Thomas Tallis, Art Blakey şi Edith Piaf. Costumele sunt realizate de Carmen Siminie, scenografia de Alin Gavrilă, iar Alex Fotescu este asistent coregrafie.

 

Monica Fotescu Uţă a absolvit Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” din Bucureşti şi s-a perfecţionat la Academia de Dans Clasic “Princesse Grace” din Monte Carlo. A fost angajată a Operei Naţionale din Bucureşti, dar şi a teatrelor de balet din Nancy şi Dusseldorf, iar ca prim solistă în Meiningen. A participat la renumite festivaluri internaţionale de balet din Hong Kong, Irlanda, Italia sau Cehia, a fost artist invitat al Baletului Naţional Rus şi a luat premiul întâi la concursul “Oleg Danovski” în 1996. Debutul coregrafic îl face în 2005 cu „Tricornul“ la Teatrul Dortmund, iar în 2006 creează „Casanova“ pentru Opera Naţională Bucureşti, de atunci semnând coregrafia pentru numeroase spectacole de dans clasic sau contemporan, în teatre din România sau din străinătate.

„Ionesco face parte din cultura noastră, fiind un moralist, un apostol al absurdului, un realist ireal. Subiectul acestor piese este diminuat, accentul mutându-se pe structura interioară a omului, indiferent de epoca istorică, de societate sau de particularitățile psihologice. Temele frecvente ale teatrului absurd sunt: lipsa de sens a existenței, golul sufletesc, incapacitatea comunicării interumane, neputința individului de a găsi un sens vieții, imposibilitatea de a pune omul în acord cu societatea și rigorile ei. Piesele sale au şi o funcţie constructivă pentru că obligă cititorul să gândească, să problematizeze, lăsând posibilitatea interpretării proprii. Fiecare din noi se poate recunoaşte cu siguranţă în unul sau mai multe personaje şi se poate cufunda sau contopi imagiar cu acesta. Transpunerea în balet este o adevărată explorare, pe care am trăit-o şi resimţit-o cu toți porii. Consider o onoare să pot împărtăşi această experiență cu publicul sibian, în acelaşi timp le doresc să se lase provocaţi şi cuceriţi de deosebita interpretare a Companiei de Balet din Sibiu.“ spune Monica Fotescu Uţă

 

Eugen Ionesco, primul scriitor român membru al Academiei Franceze

 

Eugen Ionesco s-a născut în 26 noiembrie 1909 la Slatina şi a murit la Paris, în 28 martie 1994, rămânând până astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi români la nivel internaţional, primul scriitor român membru al Academiei Franceze. Încă din copilărie, pe care o petrece atât în România cât şi în Franţa, Ionesco este urmărit de drama destrămării familiei sale, traumă ce a marcat definitoriu parcursul artistic al scriitorului de origine română.

După primele apariţii literare, poezii publicate în revista lui Tudor Arghezi „Bilete de papagal“, articole de critică literară sau încercarea de epică umoristică „Hugoliada: Viaţa grotescă şi tragică a lui Victor Hugo“, debutează cu volumul de versuri „Elegii pentru fiinţe mici“. Cea mai importantă scriere a sa în limba română, rămâne volumul de eseuri critice „Nu!“, volum ce uimeşte, derutează şi vine cu un comic irezistibil, atacând în paginile sale numele cele mai importante ale literaturii româneşti ale acelor vremuri: Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, etc.

 

Ionesco, apostolul român al teatrului absurd

În 1966, “Setea şi Foamea” şi mai apoi “Regele moare” sunt primele piese de teatru care îi sunt puse în scenă de cel mai important teatru din Franţa “La Comédie Française”, iar patru ani mai târziu, în 1970 primeşte cea mai importantă distincţie fiind ales membru al Academiei Franceze. Întreaga operă a lui Ionesco este şi astăzi obiectul a sute de cărţi, studii, teze de doctorat, colocvii internaţionale, simpozioane sau festivaluri, criticii distingând, două perioade ale teatrului ionescian. Prima în care sunt cuprinse piese scurte, în care predomină comicul situaţiilor elementare: Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele şi altele. A doua perioadă a teatrului ionescian cuprinde piese ca Ucigaș fără simbrie, Rinocerii, Regele moare etc., în care decorurile şi acţiunea pieselor încep să prindă importanţă, limbajul devine mai puţin confuz şi derutant pentru public, iar tragicul situaţiilor ia progresiv locul comicului. Singurătatea, absurdul, izolarea, falsitatea sunt temele predominante ale teatrului ionescian, scena pieselor lui împletind necontenit comedia şi tragedia.

 

Biletele pot fi cumpărate de la Casa de Cultură a Sindicatelor

 

Biletele pentru toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu pot fi cumpărate de  la Casa de Cultură a Sindicatelor, de luni până vineri, între orele 11:00 – 17:00, din secretariatul instituţiei. Costul unui bilet este 10 lei (bilet întreg), respectiv 5 lei (bilet redus pentru elevi, studenţi şi pensionari). Pentru reprezentația de mâine, puteți câștiga prin tragere la sorți unul din cele cinci bilete duble oferite de Mesagerul de Sibiu! Trimiteți acum un e-mail cu numele și numărul dvs. de telefon la adresa concurs@mesageruldesibiu.ro!

 

22 de balerini

 

Teatrul de Balet Sibiu a luat fiinţă în anul 2008, fiind constituit oficial din Corpul de Balet al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu, instituţie subordonată Consiliului Local Sibiu. Instituţia este condusă de Ovidiu Dragoman, numără în componenţa sa douăzeci si doi de balerini, zece băieţi şi douăsprezece fete, dansatori din toate colţurile lumii, din Noua Zeelandă, Japonia, Statele Unite ale Americii şi bineînţeles România, parte dintre ei membri ai ansamblului încă din 2008. În lipsa unei săli proprii, toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu au loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*