Daniela Danka, profesoara din Roșia premiată în cadrul Galei „Profesorul Anului din mediul rural 2023” la categoria „Dezvoltarea literației” va alerga la Maratonul Internațional Sibiu, împreună cu fiul ei, pentru proiectul ”Hai respiră Hârtibaciu” al Asociației ”HAI din pantofi în bocanci”. Proiectul urmărește strângerea a 12 000 de lei pentru organizarea a șase evenimente culturale-educative, câte unul în fiecare dintre cele 6 localități componente ale comunei Roșia, începând cu luna iulie 2023.
De la catedră, direct pe traseul Maratonului Internațional Sibiu! Asta și-a propus Daniela Danka, profesoara din Roșia premiată la gala „Profesorul Anului din mediul rural 2023”. Ea va alerga împreună cu fiul ei pentru pentru proiectul ”Hai respiră Hârtibaciu!” al Asociației ”HAI din pantofi în bocanci”. Deși aleargă pentru prima dată la maraton, Daniela se simte cât se poate de motivată, deoarece crede cu tot sufletul în proiectul pe care îl susține. ”Anul acesta este primul meu an în care alerg la maraton. Am ales să alerg pentru proiectul celor de la Asociația <<HAI din pantofi în bocanci>>, deoarece am simțit din partea lor, încă de la începutul colaborării noastre, dorință de implicare în comunitatea de pe Valea Hârtibaciului, locul care și pentru mine este acasă. De asemenea, prin activitățile lor, vin în sprijinirea copiilor din comunitate, a vârstnicilor, a educației, în promovarea diversității și a toleranței, prin mijloace cultural-artistice. Proiectul susținut de către mine, vizează și promovarea patrimoniului cultural din zona Hârtibaciului, printre care bisericile fortificate, care constituie o pasiune personală. Cred în obiectivele proiectului și am crezut încă de la început că va corespunde valorilor pe care le urmez și eu”, explică Daniela.
Alături de fiul ei
Daniela are de alergat 5 kilomeri dar, deși nu este o fire sportivă, nu se simte deloc descurajată. O motivație în plus pentru ea este faptul că și copilul ei va alerga pentru același proiect, în cadrul Cursei Copiilor Decathlon 6-7 ani. ”Provocarea de a participa ca alergător și fundraiser la Maratonul Internațional Sibiu a fost cu atât mai mare, cu cât nu mă consider o fire sportivă, nu fac sport în mod regulat, deși mi-ar plăcea. Sunt convinsă că în urma pregătirilor pentru maraton, acest lucru se va schimba în mod pozitiv. În ceea ce privește pregătirea pentru maraton, mi-am propus ca de săptămâna viitoare să încep să alerg zilnic, în măsura în care o să-mi permită timpul, deoarece chiar îmi doresc să reușesc să închei cu un rezultat bun cursa pentru care m-am înscris la maraton. Alături de mine, este înscris la maraton și băiețelul meu, la cursa dedicată vârstei lui, iar acest lucru mă motivează și mai mult, îmi doresc să fiu un exemplu pentru el”, mai spune Daniela.
Despre proiectul ”Hai respiră Hârtibaciu!”
Prin proiectul ”Hai respiră Hârtibaciu!”, continuatorul proiectului de anul trecut, ”Hai Edu Hârtibaciu”, Asociația ”HAI din pantofi în bocanci” își propune să contribuie la umplerea unui vid cultural. Prin implementarea proiectului vor fi organizate 6 evenimente culturale-educative, câte unul în fiecare dintre cele 6 localități componente ale comunei Roșia, respectiv Roșia, Cașolț, Cornățel, Nou, Daia și Nucet. ”Deschiderea către locuitorii de toate vârstele este necesară, prin organizarea unor activități culturale. Prin intermediul acestora contribuim la atingerea unor obiective: reducerea inegalităților sociale, educație de calitate, comunități sustenabile etc. trasate de Națiunile Unite prin Pactul SDG (Sustainable Develpment Goals)”, explică inițiatorii proiectului.
Asociația Hai din pantofi în bocanci
Membrii asociației au experiență în domeniul cultural și educațional fiind preocupați de dezvoltarea unei educații de calitate pentru copiii din mediul rural. ”Așa cum am demonstrat în trecut, vom crea și desfășura evenimente culturale și educative pentru copiii din comuna Roșia, pentru bunicii acestora, neglijați în toată România, dar și pentru oamenii activi care doresc să se implice în păstrarea tradițiilor, istoriei și a farmecului zonei. Deși accesul la cultură este garantat prin constituție, în realitate o mică parte a populației din zonele rurale ale României are acces la aceasta. În ciuda faptului că Roșia se află în proximitatea municipiului Sibiu, fostă capitală culturală europeană, nu a beneficiat și nu beneficiază nici în prezent de o ofertă care să satisfacă nevoile oamenilor din acest punct de vedere. Noi ne propunem să corectăm această deficiență și să contribuim la dezvoltarea unei rețele culturale care să includă toți cetățenii comunei, să promovăm diversitatea și toleranța prin mijloace artistice și să dezvoltăm zona, creând oportunități pentru cetățenii comunei. Așadar, vom contribui la dezvoltarea creativității celor mai tineri dintre locuitori, pornind de la mediul natural propice și istoria seculară a acestei zone. Nu este de neglijat nici faptul că vom contribui la păstrarea tradițiilor zonei, care, din păcate, se pierd pe zi ce trece”, explică reprezentanții asociației.