Ministrul Culturii, Raluca Turcan și președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, s-au aflat în duminica Floriilor alături de comunitatea din Jina, au participat la Sfânta Liturghie și la spectacolul oferit de elevii Școlii Gimnaziale din comună.
„Jina este locul în care liberalii au investit nu doar energii, ci și sentimente. Purtăm locuitorilor de aici un respect deosebit, pe care l-am probat de-a lungul anilor prin susținerea celor mai importante proiecte locale”- a spus Raluca Turcan amintind că introducerea rețelei de gaz este rezultatul unor eforturi la care au contribuit toți liderii PNL.
“Am văzut cum încearcă unii să amestece introducerea gazului metan cu gesturi ale propriei slăbiciuni. În realitate, e simplu de demonstrat, fie și doar cu ajutorul unui calendar, cine au fost sprijinitorii acestui proiect mult așteptat. In plus, însă, există dovezile publice ale implicării noastre” – a spus Raluca Turcan.
De altfel, Raluca Turcan era viceprim-ministru al României atunci când proiectul introducerii gazului a făcut primii pași concreți spre a deveni realitate, după ani buni de promisiuni neonorate.
“Însă cea mai de preț investiție a Consiliului Judetean Sibiu este în păstrarea tradițiilor, în promovarea lor în rândul tinerilor . Este o bucurie enormă să văd cum celor mai mici dintre jinari le sunt modele profesioniștii de la Junii Sibiului, instituție finanțată de Consiliul Județean”- a spus Daniela Cîmpean referindu-se la micii dansatori jinari coordonați de Alin și Miana Dancu, membri ai Ansamblului Profesionist Cindrelul Junii Sibiului.
Consiliul Judetean Sibiu coordonează si susține financiar Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Tradițiilor Populare Cindrelul-Junii Sibiului, Ansamblul Profesionist Cindrelul Junii Sibiului și evenimentele folclorice cele mai importante ale județului, fie că este vorba despre Cântecele Munților, festivalurile Lucreția Ciobanu sau Ioan Macrea sau de mega-evenimentul anual dedicat Zilei de 1 Decembrie.
“Ceea ce facem este să protejam tradițiile românești și să avem grijă ca farmecul și însemnătatea lor sa ajungă la copiii și tinerii județului. La Jina, în întreaga Mărginime, în toate microregiunile reușim asta cu ajutorul unor oameni care, ca și noi, simt românește” – a mai spus Daniela Cîmpean, în duminica Floriilor, la Jina.
Consiliul Judetean Sibiu finanțează Junii Sibiului, dar și Filarmonica de Stat, Biblioteca ASTRA, Muzeul ASTRA și Școala de Arte si Meserii, fiecare cu inestimabile contribuții în promovarea culturii și cu un număr extraordinar de spectatori la evenimentele organizate: peste 10 milioane în total.
În plus, Consiliul Județean susține evenimente în toate comunitățile prin Agenda Culturală, unul dintre instrumentele care a condus la organizarea a nu mai puțin de 933 de evenimente.