Daniela Cîmpean, președinta liberală a Consiliului Județean Sibiu: „Am ajuns la fiecare sibian, din orice colț al județului. Fiindcă reprezentăm toți cetățenii, fără excepție !” (CP)

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a explicat că munca echipei pe care o conduce a produs, direct sau indirect, rezultate pentru fiecare locuitor al județului în parte și că se bucură să constate că oamenii apreciază asta, că înțeleg întreg efortul și că susțin demersurile administrației.

foto: DJ 106 Șura Mică-Țapu, înainte și după modernizare

„Pare, probabil, exagerat, însă în realitate am ajuns   prin ceea ce am făcut chiar la fiecare sibian, din orice colț al județului. Fiindcă reprezentăm TOȚI cetățenii, fără excepție! Imaginați-vă cum un drum de 35 de kilometri , neînsemnat, poate, pentru cei din sudul județului, schimbă total viața celor din Țara Secașelor, cum oferă acestora din urmă siguranța accesului mașinilor de urgență, cum le oferă mai mult timp alături de familii și cum le dă siguranță în deplasare. Chiar dacă, să zicem, vorbim despre o familie de vârstnici, accesul rudelor la ei este mai facil, deci efectele muncii noastre se simt˝– a exemplificat Daniela Cîmpean completând că, dincolo de  bilanțul lucrărilor la drumuri (care totalizează – reparații și investiții- peste 650 de kilometri), sunt multe alte activități ale Consiliului Județean care produc efecte  până în cele mai îndepărtate colțuri ale județului Sibiu.

„Investițiile de la Urgența Spitalului Județean Sibiu, cele din secțiile acestuia, modernizarea tuturor clădirilor medicale ale Spitalului TBC și a 40% dintre cele ale Spitalului de Psihiatrie (inclusiv noul Ambulatoriu al Psihiatriei ) oferă astăzi servicii mai bune la care au acces nu doar locuitorii din municipiul Sibiu, ci toți locuitorii județului˝– a completat Cîmpean.

foto: Ambulatoriul Adulți al Psihiatriei, extins cu noi facilități medicale

Președinta s-a referit și la impactul Culturii asupra sibienilor din întreg județul, amintind că agendele de finanțare totalizează până astăzi 933 de proiecte,  multe dintre ele  în domeniul cultural.

„Câți sibieni, de peste tot,  nu se bucură de talentul Junilor, de profesionalismul filarmoniștilor, de grija cu care Biblioteca ASTRA protejează și promovează cartea, de comorile Muzeului ASTRA din Dumbravă, de oferta Școlii Populare de Arte și Meserii? Din fericire, avem oameni care cred în cultură și care, din acest motiv, au sprijinul total al Consiliului Județean Sibiu˝– spune Cîmpean, adăugând: „Câți sibieni nu folosesc Aeroportul, dotat acum cu unele din cele mai performante echipamente de securitate și de procesare a pasagerilor din țară?”

foto: Aeroportul Internațional Sibiu – dotări de top, terminal modernizat și extins

Consiliul Județean Sibiu a semnat recent contractul de finanțare pentru 13 microbuze școlare hibrid care vor ajunge la unitățile din județ (numărul total al microbuzelor achiziționate prin Consiliul Județean ajunge, astfel, la 70 în întreg județul), iar aceasta este încă o formă  de implicare în comunitățile locale.

˝Suntem instituția prin care se derulează Programul de alimentație din școli (lapte/corn/fructe), dar și cea care a venit, nu o dată, în completare cu programe punctuale în domeniul alimentației sănătoase. De asemenea, Consiliul Județean  gestionează marile instituții de ocrotire  ale județului precum cele de la Dumbrăveni, Tălmaciu, Agârbiciu sau din municipiul Sibiu în care sunt îngrijiți vârstnicii noștri, persoane cu handicap sau  aflate în categorii de risc social. Și ei sunt sibieni! Și față de ei și familiile lor avem responsabilități”, spune Cîmpean amintind investițiile substanțiale de la Centrul de Îngrijire și Asistență (CIA) Tălmaciu (recent încheiate , în valoare de peste 9,6 milioane lei , plus peste 200 mii lei -dotări).

foto: Casa modernă pentru beneficiarii CIA Tălmaciu

„Sunt foarte atașată de beneficiarii serviciilor DGASPC Sibiu și mă bucur că, sub coordonarea vicepreședintelui Vlad Vasiu, am reușit să recuperăm startul pierdut în reformarea sistemului. Avem ambiția de a ajunge, curând,  în topul furnizorilor de servicii sociale de calitate˝– mai spune președinta Daniela Cîmpean.

În atenția președintei și a echipei sale s-au aflat și centrele de educație incluzivă din întreg județul, Daniela Cîmpean alocând  investițiilor și lucrărilor de reparații și întreținere din acestea nu doar bani, ci și timp și preocupare.

„Între sibienii noștri sunt familii care, cu discreție, reușesc să nu se dea bătuți în față provocărilor. Copiii cu deficiențe sunt parte a comunității noastre, iar noul Centru de Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu este modelul de acțiune viitoare˝– afirmă Daniela Cîmpean.

foto: Școala Speciala 1 Sibiu – una din cele mai dotate din Romania

CSEI 1a fost refăcut din temelie, beneficiind astăzi de o sală de sport proprie, un teren de sport, un bazin interior de recuperare medicală, de condiții europene de activitate.  Consiliul Județean Sibiu a investit nu mai puțin de 13,5 milioane lei în acest obiectiv, în folosul copiilor cu deficiențe, familiilor lor și angajaților școlii.

„Atingem prin faptele noastre viața fiecărui sibian și suntem mândri de asta! O facem prin munca noastră în domeniul  protecției sociale, prin lucrările la drumuri, prin instituțiile noastre de cultură, prin sprijinul  pe care îl acordăm Educației și Turismului, dar mai ales, cu bucuria unei datorii împlinite. Iar pentru mine nu există mângâiere mai mare decât să întâlnesc, în toate satele noastre, oameni care știu cât de mult însemnă fiecare dintre ei  pentru noi˝– afirmă Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

 

Publicat la Comanda PNL Filiala Sibiu, cod AEP 21240015

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*