Daniela Cîmpean, mesaj optimist. Dezvoltare armonioasă a municipiului Sibiu și a teritoriilor limitrofe

Consiliul Județean Sibiu a convocat o întâlnire vineri, 18 februarie 2022, la sediul instituției, cu primarii din municipiul Sibiu și din localitățile limitrofe – Cristian, Poplaca, Rășinari, Șura Mare, Șelimbăr, Roșia, alături de arhitecții șefi și responsabilii pe urbanism din primării, precum și cu reprezentanții societăților care elaborează PUG-urile, pentru a discuta punctual despre stadiul fiecărui Plan Urbanistic General (PUG) al localităților menționate.

Scopul reuniunii a fost acela ca toți cei implicați în elaborarea PUG-urilor și autoritățile coordonatoare să aibă cunoștință ce face fiecare UAT, astfel încât dezvoltarea teritoriilor să fie una integrată, știut fiind că aceste documente urbanistice vor marca deciziile care se vor lua în următorii mulți ani.

Din partea Consiliului Județean Sibiu la eveniment au participat: președinta Daniela Cîmpean, vicepreședinții Marcel Luca și Vlad Vasiu, administratorul public al județului, Adrian Bibu, arhitectul-șef Argentina Lapoși, și specialiști din cadrul Direcției Tehnice, iar din partea Municipiului Sibiu: primarul Astrid Fodor și arhitectul-șef Ioana Urdea.

În debutul întâlnirii, celor prezenți le-a fost prezentat proiectul strategic al Consiliului Județean Sibiu privind realizarea Variantei Ocolitoare Sud Sibiu (VOSS) de către arhitectul Octavian Lipovan și de proiectantul Ioan Popescu, ambii de la compania BETA-COPS, contractată de CJ Sibiu pentru realizarea SF-ului, astfel încât fiecare UAT pe raza căruia va traversa centura ocolitoare să o cuprindă în PUG.

”Apreciem această întâlnire ca una deosebit de importantă pentru o dezvoltare armonioasă a municipiului Sibiu și a teritoriilor limitrofe. Echipele care lucrează la elaborarea sau actualizarea PUG-urilor știu acum mai multe despre ce face fiecare, despre ce intenționează Consiliul Județean Sibiu în privința variantei ocolitoare și vom programa întâlniri zilele următoare pentru a discuta punctual cu fiecare UAT, cu specialiști din Direcția Tehnică a CJ Sibiu și echipa contractată de primării pentru realizarea PUG. Doresc să ne revedem cu soluții pentru un viitor al zonei pe următorii  100 de ani”, a fost mesajul optimist transmis de președinta Daniela Cîmpean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*