Poziția României este una rațională și în interesul nostru.
Pentru România, acordul înseamnă acces la o piață de 270 de milioane de consumatori și eliminarea unor taxe vamale care, până acum, au costat firmele românești zeci de milioane de euro anual. Exporturile noastre către această regiune sunt în principal industriale – componente auto, echipamente electrice, utilaje – exact sectoarele care câștigă cel mai mult din deschiderea piețelor și din reguli comerciale predictibile.
Concret, doar în 2023, exporturile industriale românești către statele Mercosur au depășit 176 milioane de euro, iar firmele românești au plătit peste 47 de milioane de euro taxe vamale – costuri care vor fi eliminate aproape integral odată cu intrarea în vigoare a acordului, cu efect direct asupra competitivității componentelor auto, echipamentelor electrice și utilajelor produse în România.
În același timp, este esențial de spus clar: agricultura românească nu este lăsată neprotejată. Acordul include, pentru prima dată, clauze de salvgardare rapide și clare pentru produsele agricole sensibile, care pot fi activate imediat dacă apar dezechilibre de piață. În paralel, Uniunea Europeană a prevăzut sprijin financiar suplimentar substanțial pentru fermieri, tocmai pentru a gestiona aceste riscuri.
De ce vedem poziții diferite în UE? Pentru că statele au structuri economice diferite. Țări cu un sector agricol foarte numeros și cu presiuni sociale mari în mediul rural, precum Polonia, privesc acordul cu mai multă rezervă. Această abordare este legitimă pentru ele. La fel de legitim este ca România să susțină un acord care sprijină industria, exporturile și locurile de muncă din economia noastră.
Uniunea Europeană funcționează pe baza acestui principiu: fiecare stat membru își apără interesele, în cadrul unor reguli comune, cu mecanisme de protecție și solidaritate europeană.