Daniela Cîmpean despre investițiile în infrastructură: „Acum e mai simplu să fim împreună!” (CP)

Președinta PNL a  Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a explicat ce au la bază  toate investițiile realizate în domeniul infrastructurii și ce înseamnă, în afară de banalul asfalt, toată   această muncă.

„Am reușit să modernizăm complet, ca la carte, cele mai importante drumuri ale județului și să obținem, odată cu asta, mai mult decât simple avantaje de deplasare. Agitația de zi cu zi face ca, uneori, să ne scape din vedere câștigurile pe care un drum reconstruit din temelii le oferă –  începând,  în primul rând,  cu siguranța, dar continuând cu timpul câștigat alături de familie, prin scurtarea duratei de călătorie, cu reducerea oboselii conducătorilor auto și cu avantajele economice. Am reușit, având în minte toate aceste rațiuni, să  obținem fonduri europene pentru drumuri care să asigure, prin lungime,  toate avantajele de mai sus cât mai multor locuitori. Astăzi, după atâtea și atâtea șantiere,  ne este mult mai simplu să fim împreună” – explică Daniela Cîmpean.

foto: Peste 650 de km de drumuri județene modernizate și reparate

Una dintre marile lucrări  recente  ale județului  Sibiului  a fost modernizarea DJ 141 C, cel care va asigura o nouă legătură rutieră corespunzătoare cu județul Alba. Investiția vine ca o completare firească a altui mare proiect, DJ Slimnic- Păuca, un drum de 33 de kilometri complet refăcut.

“Am modernizat complet DJ 107 B care leagă Valea Târnavelor de Țara Secașelor, o investiție de peste 106 milioane de lei, foarte complexă, dar care a decurs foarte bine. A urmat DJ 141 C, Bogatu Român- Broșteni- graniță cu județul Alba, iar de curând am anunțat  că a venit rândul modernizării  drumului  care leagă Apoldu de Jos de Gusu și de DJ 107 B. Am  lucrat etapizat și reușim , iată, astfel, să oferim variante de conectivitate optime sibienilor din acea parte a județului” – spune Daniela Cîmpean.

Practic, prin aceste investiții, locuitorii din Păuca, Presaca, Bogatu, Ludoș, Gusu, Armeni, Topârcea și chiar din Mândra și Slimnic au la dispoziție variante moderne de deplasare și conexiuni sigure  la A1 și chiar la A10, prin Cenade  și Blaj.

“Toate investițiile Consiliului Județean au urmărit interesul locuitorilor  din comunitățile străbătute de aceste drumuri. Și nu a fost niciodată ușor. Odată cu modernizarea drumurilor am realizat trotuare în localități  acolo unde a fost posibil, stații de autobuz, ba chiar am reușit să protejăm imobile” – rememorează Daniela Cîmpean.

Președinta CJS își aduce aminte de situația din satul  Țapu (comuna Micăsasa), acolo unde consolidările realizate odată  cu modernizarea celor 35 de kilometri ai DJ 106 B, au salvat câteva imobile din calea alunecărilor de teren.

“Șura Mică-Țapu a fost o lucrare de peste 150 de milioane de lei  pentru care am atras, de asemenea, fonduri europene. Întregul drum a fost lărgit, devenind astfel mult mai sigur. Pe întreaga lungime a drumului s-au amenajat peste 650 de căi de acces către proprietăți fiindcă întotdeauna când am mers între ei, oamenii ne-au cerut să ținem cont de asta”, spune Daniela Cîmpean.

foto: Lucrările de consolidare au salvat casele și curțile locuitorilor din Țapu de la marginea DJ 106B

Președinta recunoaște că uneori au fost și voci nemulțumite pe parcursul realizării acestor investiții, dar că, până la final, toți cetățenii au fost convinși de buna credință a autorităților.

“Am investit în locuri unde, trebuie să spunem asta cu toată sinceritatea,  dacă nu atrăgeam fonduri europene, probabil, asfaltul ajungea peste zeci de ani și   în comunități în care trotuarele nu erau printre prioritățile imediate, ținând cont de restul problemelor. Și a trebuit să ne adaptăm la realitățile din teren. Îmi aduc aminte de câte ori am mers la Loamneș pentru identifica  soluțiile cele mai bune atât pentru cetățeni, cât și pentru autorități, cele care să fie posibile tehnic. Unii voiau să-și poată parca mașinile în fața caselor, alții să aibă borduri… Astăzi, drumul județean care străbate Loamneșul spre  Hașag și Soroștin este ca-n palmă și oamenii  sunt mulțumiți de investiția noastră”, spune Daniela Cîmpean.

foto: Întâlniri cu cetățenii din Loamneș pe tema noilor accesuri spre proprietăți

Consiliul Județean Sibiu a creat oportunități de dezvoltare tuturor acestor localități.

“Deseori drumurile noastre, județene, sunt mai libere și mai plăcute decât cele naționale. Este o plăcere mersul la Sighișoara pe Valea Hârtibaciului, la fel cum este mersul la Biertan pe  drumul  modern și  sigur de  la Richiș. La Mediaș se poate ajunge acum foarte bine  prin Bârghiș și Moșna, pe un drum deosebit” – spune Daniela Cîmpean.

Infrastructura județului se va completa, an de an, cu piste de biciclete, așa cum cer sibienii și  așa cum cer timpurile.

„Pentru a ne bucura de tot ceea ce înseamnă acest județ avem nevoie de drumuri, dar avem nevoie și de poteci de munte și  piste de biciclete. Am amenajat peste 800 de km de trasee montane, am realizat o pistă de biciclete, în parteneriat, între Avrig și Mârșa și continuăm: se lucrează la pista completă Sibiu-Rășinari și va urma pista Sibiu-Cisnădioara” -spune Daniela Cîmpean.

foto: Pista de biciclete Avrig – Mârșa, construită în parteneriat cu Primăria Avrig

În materie de drumuri, urmează alte două  mari provocări, ambele  cu documentațiile contractate: drumul Cristian-Orlat-Săliște-Tilișca-Jina- graniță județ Alba și  drumul Sibiu-Păltiniș-Gâtul Berbecului-Sadu-Tălmaciu-Avrig-Săcădate-Nou Român.

„Aceste două proiecte vizează dezvoltarea unor oportunități extraordinare. Viața sibienilor  care trăiesc de-a lungul lor se va schimba! Vor avea nu doar o modalitate sigură de transport, ci și ocazia de a  pune pe harta turistică  a județului comorile zonelor lor. Iar pentru Păltiniș, drumul este o alternativă de trafic absolut necesară pentru anii care vor urma” -spune Daniela Cîmpean.

De altfel,  accesibilitatea turistică mai bună a  Păltinișului  (stațiune aflată în administrarea Primăriei Sibiu) va fi asigurată de Consiliul Județean  și prin Varianta Ocolitoare Sibiu Sud. Aceasta va permite turiștilor care vin din afara Sibiului, dar și locuitorilor din Șelimbăr și  Cisnădie sau din unele cartiere ale Sibiului să ajungă la Păltiniș fără a  mai intra în traficul din municipiul Sibiu.

“Varianta Ocolitoare este o gură de aer pentru municipiul Sibiu și o ocazie de dezvoltare pentru Rășinari și alte comunități. Este evident deja că la Tropini se construiește. Se va construi și pe platforma fostei Sitex Dumbrava. Valorile de trafic vor crește extraordinar, iar lor li se vor adăuga cele de week-end,  aferente Muzeului ASTRA sau Grădinii Zoologice. Ne preocupă toate acestea și nu putem aștepta ca răul să se întâmple” – spune Daniela Cîmpean.

Varianta Ocolitoare Sibiu Sud (VOSS) are alocate deja 46 milioane lei pentru despăgubirile impuse de traseu, iar CNAIR a elaborat Auditul de siguranță rutieră- faza de studiu de fezabilitate.

“Continuăm implementarea unei strategii care, deși se referă la drumuri și conectivitate, înseamnă, de fapt, o creștere a calității vieții. Da, vom circula în condiții mai bune! Și, în plus, vom respira alt aer în municipiul Sibiu  prin îndepărtarea traficului și realizarea VOSS, vom putea să ajungem mai repede  <la țară>, la cei dragi, vom putea să ajungem simplu acolo unde natura este neatinsă sau acolo unde rețetele vechi încă dau gust mâncării. O să fim, poate, mai fericiți”  – spune Daniela Cîmpean, președinta PNL a Consiliului Județean Sibiu.

foto: Drumurile modernizate înseamnă siguranță în trafic și accesibilitate sporită

 

Publicat la Comanda PNL Filiala Sibiu, cod AEP 21240015.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*