Daniel David, despre desfășurarea probelor de competenţe de la BAC 2025: „Acest model colaborativ este soluția pentru schimbări de succes în domeniul educației”

Prima sesiune a probelor de evaluare a competențelor pentru bacalaureatul 2025 s-au desfășurat și încheiat în condiții bune. „Acest model colaborativ este soluția pentru schimbări de succes în domeniul nostru”, spune ministrul Educației, Daniel David, citat de Monitorul de Cluj.

Foto: arhivă

Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni a examenului de bacalaureat s-au desfășurat în perioada 27 ianuarie – 7 februarie.

Ministrul Educaţiei a anunţat că probele de competenţe din cadrul examenului de bacalaureat, despre care mărturiseşte că i s-a cerut să le anuleze, s-au încheiat fără incidente majore. Potrivit lui Daniel David, modul în care cei implicaţi au colaborat la organizarea acestora pate fi un model pentru schimbări de succes în sistemul de învăţământ.

Competențele pentru BAC, un prim test pentru schimbările din educație

„În ciuda faptului că a fost o relativă noutate, primită, iniţial, pe bună dreptate, cu rezervă şi îngrijorare de unii actori din educaţie şi societate – pe alocuri cerându-mi-se să le anulez, deoarece nu se pot organiza -, în final, aşa cum am anticipat, prin implicarea ministerului, profesorilor şi managerilor în beneficiul elevilor, lucrurile s-au desfăşurat în condiţii bune, fără probleme majore”, a anunțat ministrul Daniel David, prin intermediul unei informări publicate pe pagina ministerului Educației.

David a semnalat că au existat şi „unele dificultăţi inerente care au apărut într-un demers atât de complex”, dar că acestea au fost rezolvate mai ales pe plan local, fără implicarea ministerului.

„Acest model colaborativ este soluţia pentru schimbări de succes în domeniul nostru.
Îi felicit pe elevi şi le mulţumesc tuturor celor implicaţi!”, adaugă ministrul.

Elevii de clasa a XII-a au susţinut pe parcursul a două săptămâni probele de evaluare a competenţelor în cadrul examenului de bacalaureat. Evaluarea finală este bazată pe calificative. Testările din acest an şcolar s-au desfăşurat în baza unei metodologii elaborate în anul 2024.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura